Vremea romantismului bancar a apus

Trecem printr-o criză de bani în sistemul bancar? În aparenţă, da. În realitate...

În timpul războiului, pentru a deruta antiaeriana, bombardierele americane aruncau în aer o beteală. Se formau astfel ţinte false, asupra cărora se năpustea artileria de la sol, având impresia că trage în bombardiere.
Aşa-i şi cu criza de bani: o simplă impresie.

O imagine deformată a unei realităţi într-adevăr dramatice. Lichiditatea din băncile româneşti e la un nivel adecvat, în ambele compartimente, lei şi valută, dar creditarea continuă să fie înceată. De aici impresia că lipsesc banii. Deşi nu banii lipsesc, ci capitalul de încredere a scăzut dramatic sub şocul crizei globale.

Băncile continuă să adune bani. De unde? Să recapitulăm. Populaţia, în bună parte, economiseşte şi-şi deschide depozite în bănci. Companiile, într-o bună măsură, fac şi ele economii (în loc să facă investiţii) şi-şi deschid depozite. Totodată, atât companiile, cât şi populaţia depun  bani în conturi curente, din care îşi plătesc facturile şi primesc dobânzi ca la depozite. În acelaşi timp, continuă să vină valută de la băncile-mamă. Nu mai vine bănetul de altădată, dar robinetul a rămas deschis.

Depunătorii sunt remuneraţi. Bine. O bună parte din banii adunaţi în depozite sunt plasaţi mai departe, în credite date Ministerului Finanţelor Publice, iar din câştig băncile plătesc dobânzile pasive, îşi acoperă cheltuielile şi-şi opresc profitul. De ce nu curge creditarea şi către sectorul neguvernamental? Băncile spun că nu au cerere. Nici de la companii, nici de la populaţie. Şi nici nu vor avea cerere atât timp cât creditele sunt scumpe. Dobânzile pasive mari, cele plătite pentru depozite, influenţează inevitabil dobânzile active. Nu era posibil ca economisirea bine remunerată să nu ducă la scumpirea creditelor.

Acum a început  scăderea dobânzilor la depozite şi probabil, în timp scurt, vom vedea ieftiniri pe piaţa împrumuturilor. Până atunci, însă, creditele pentru companii şi pentru populaţie vor continua să facă obiectul unui lung şir de dezbateri, toate aprinse. În centrul atenţiei se află Banca Naţională, cu binecunoscutul ei Regulament 11 din 2008. Şi cum de cele mai multe ori, în acest plan, judecata pleacă de la criterii emoţio­nale, nu e văzut un fapt esenţial: că regulamentul în cauză nu face decât să introducă creditarea într-un circuit raţional. Din 2003, când creditul de consum a făcut explozie, BNR a fost nevoită să intervină fără încetare cu măsuri de temperare. Întâi şi întâi, pentru a-i feri pe cei care se împrumută de nedorite drame ce ar putea fi determinate, pe parcursul îndelungat al derulării creditului, de o eventuală insolvabilitate. Aşa cum s-a ajuns la cheltuielile pentru lumină, căldură şi întreţinerea locuinţei. Multe familii au intrat în încetare de plăţi.

Un fapt e cert: nu Regulamentul 11/2008 al BNR frânează creditarea, ci criza. Băncile s-au fript cu ciorba fierbinte şi acum suflă în iaurt.

Aşadar, sunt stocuri de bani gheaţă?! În bănci?! Iar companiile  şi populaţia, însetate de credite, nu dau năvală?! Da! Pentru că lucrurile se petrec ca în lanţurile de magazine. Aţi văzut: rafturi care gem de marfă, puzderie de cumpărători, mai cu seamă sâmbăta şi duminica, dar preţurile sunt sus, criza e pretutindeni şi mulţi, tot mai mulţi cumpără cu măsură. La fel e şi în bănci. Cei care au nevoie de bani măsoară de nouă ori înainte de a cere un împrumut. Sunt puţini cei care se hazardează să se întindă mai mult decât pot să acopere cu venituri sigure. Iar faptul că băncile cer garanţii suplimentare şi dobânzi mari îndeamnă la prudenţă. Băncile, la rândul lor, fac acum verificări la sânge. Vremea romantismului bancar, din anii 2003-2008, a apus. Cine nu-şi poate proba, cu vârf şi îndesat, capacitatea de plată nu primeşte credit.