Web/economia

Titlul n-are majuscule pentru un motiv: web-ul e un loc al egalitatii. Nu exista un site mai indepartat sau mai apropiat, unul mai inalt sau mai scund. Internetul e un teren al marilor oportunitati, iar unele dintre companiile romanesti au inceput sa profite de el.

Zilele trecute, drumurile profesionale m-au adus la o companie care a reusit cumva sa sara gardul complexelor de inferioritate nationale. Firma aceasta a reusit sa vanda pe piata internationala o marfa pornita de la zero, fabricata in intregime aici, si - mai mult - a sfarsit (acum un an) prin a convinge o corporatie internationala sa-i preia produsul printr-un contract cu mai multe zerouri decat nota de plata pentru masini straine pe un an. Importate, daca intelegeti ce vreau sa spun.

Ce anume face firma asta? Nimic din fier pentru Mercedes. Nimic din lemn pentru Ikea si nici din carne pentru restaurantul acela sic din Paris, pe dreapta. In sfarsit, nimic din panza pentru Armani. Firma produce si impacheteaza biti - adica programe si servicii pentru calculatoarele lumii.

Nu pot sa-i dau numele, pentru ca e acum implicata intr-un efort comercial si nu vreau sa-mi aud vorbe. Am sa va spun doar ce m-a surprins la acesti cetateni ai planetei care lucreaza peste tot in lume si, intamplator, sunt domiciliati in Bucuresti: n-au complexul tarii mici, batuta de vanturi. Dar nici iluziile si miturile care vin la pachet cu nasterea in zona Mioritei: acelea ca suntem o tara bogata jefuita de straini. Principiul lor, mult mai practic, spune ca strainii constituie o piata mare si bogata, in care chiar si o feliuta subtire de tort e mai mare decat farfuria noastra de-acasa.

Ei bine, firma asta a intrat de curand intr-un nou proiect, desenat similar cu primul: lansezi si testezi in Romania, dupa care iesi pe piata mondiala si faci toti banii acolo.

Schema e valabila deocamdata doar intr-un domeniu de nisa cum e IT-ul, unde calculatoarele noastre sunt (oarecum) identice cu ale lor, iar programatorii, oleaca mai buni. Politica de nisa e de fapt lectia acestei companii, pe care ar trebui s-o studieze toti managerii ramasi cu grija industriilor mari producatoare de nostalgii si consumatoare de resurse. E o socoteala simpla: nu avem sosele la fel de bune ca ei si nici motoare. Nu avem hoteluri la fel de luxoase si nici chelneri in vreun fel stilati. Nu avem fabrici la fel de avansate - de fapt, marii investitori vin aici bucurosi ca gasesc roboti ieftini, din carne si oase, in locul celor scumpi, din aliaje nobile si cu multe procesoare. Avem in schimb sansa unui mediu comercial in care magazinul virtual WalMart are exact aceeasi dimensiune cu www.buticulmeu.ro. Adica exact dimensiunea ecranului de la calculatorul dumneavoastra. Comertul electronic (si constructia de case de marcat, seifuri si masini de numarat - toate virtuale) poate fi viitoarea industrie grea a Romaniei.

Sau poate ca nu. Insa acesta e un pariu in care nu esti condamnat de la inceput doar pentru ca nu ai o traditie - cine o are? Sansa e sa fii parte a inceputului, nu alergator obosit in cursa cea de pe urma. Poate ca de aici ar trebui sa inceapa politica de dezvoltare economica cu care se lauda partidele, in perspectiva toamnei. Ne trebuie nisa de piata in care sa ascundem asul din maneca.