x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Zeus joacă la două capete

Zeus joacă la două capete

de Miruna Munteanu    |    18 Apr 2011   •   19:41

Absolut şocantă ferocitatea cu care Traian Băsescu l-a atacat, duminică, aparent din senin, pe Vasile Blaga – contracandidatul favoritului prezidenţial Boc la şefia PDL. Intervenţia lui Zeus de la Cotroceni a fost năucitoare, o adevărată capodoperă a stilului „character assasination”. Cu precizie chirurgicală, Băsescu a lovit la temelia prestigiului lui Blaga, de­mo­lându-i din câteva vorbe legenda pe care şi-o crease în partid. Organizatorul serios şi respectat a fost redus la statutul de „caporal” îngust la minte şi lăudăros, incapabil să câştige ale­geri, dar dornic să speculeze victorii­le altora. Preşedintele a subliniat că nu-i datorează nimic şi că, atunci când vorbeşte despre un viitor „parteneriat” cu el, Blaga vinde pielea ur­sului din pădure...

Modul în care şeful statului se im­plică în campania internă de la PDL nu e doar sărit din cadrul cons­ti­tu­­ţio­nal, ci pare aproape iraţional. Traian Băsescu pretinde acum că nu a fă­cut decât să reacţioneze la faptul că „ambii candidaţi” au încercat să-l fo­lo­sească: „dacă mă lăsau în banii mei, îi lăsam în banii lor...”. Uitând în mod straniu că singur şi nesilit de nimeni şi-a anunţat oficial sprijinul pentru can­didatura lui Emil Boc. Şi nu a pă­rut deloc deranjat de faptul că acesta a făcut din girul Cotrocenilor un atu de campanie.

Cu ce a greşit Vasile Blaga? Ce a de­terminat ieşirea vitriolantă a şefului statului? Cu siguranţă nu vreo de­cla­raţie publică a foarte discretului se­cretar general PDL. În urmă cu o săp­tămână, acesta părea să fie defini­tiv scos din joc, după ce aproape toate ve­de­tele partidului s-au înghesuit să-şi exprime adeziunea faţă de tabăra sus­ţinută de Băsescu. Atunci ce l-a gă­sit pe preşedinte să se dezlănţuie îm­potriva unui candidat lipsit de şanse? De ce să împuşte muşte cu tunul?

În realitate, contradicţia cu ade­vă­rat interesantă este alta: cea între de­cla­raţiile şi deciziile liderului de la Cotroceni. Fiindcă, în ciuda discursului ostil până la duşmănie, Traian Băsescu i-a dat lui Blaga un ajutor nesperat şi cât se poate de concret, propunând triplarea numărului de delegaţi la viitorul Congres PDL. Mutarea deciziei spre baza partidului şi limitarea votului imperativ ne­go­ciat la centru îl dezavantajează clar pe Boc. Un politician uns cu toate ali­fiile ca Traian Băsescu nu avea cum să scape din vedere un calcul sim­plu: 4.500 de voturi sunt mult mai greu de tranzacţionat decât 1.400. Nu cred, aşadar, că duminică am asis­tat la o ieşire viscerală, necontrolată, a şefului statului. Cred mai de­gra­bă că, maestru al planului secund, pre­şe­dintele joacă la două capete.

×
Subiecte în articol: editorial