Zilele lipsite de subiect

Un cosmonaut american a avut indrazneala, careia i-as zice izbavitoare, de a marturisi, la intoarcere, modificarile de structura ale relatiei sale sufletesti cu planeta pamant. Omul parea lovit acolo unde se socotea invulnerabil, in convingeri. In credinta ca sentimentele se precizeaza si devin mai puternice pe masura ce te departezi de tot ce ti-e drag, de lumea ta. Cosmonautul a spus ca tot ce se intampla in jurul sau, in nava cosmica, isi sporea intr-atat importanta, incat tot ce stia ca se petrecea in urma, pe biloiul acela albastrui si lenes, pamantul, il lasa indiferent. Crescand distantele, devenea alt om. Realitatea imediata a cabinei era totul. Cusca devenea insasi realitatea.

Cosmonautul a declarat un lucru pe care nimeni nu s-a grabit sa-l comenteze si a ramas asa, neinterpretat, intrucat daca i s-ar fi discutat fondul, tot ce obisnuim sa spunem despre trairile noastre ar trebui sa adauge o relationare matematica, in functie de distanta fata de subiect. Ceva de genul: sentimentele diminueaza cu patratul distantei sau scad infinitesimal, dar continuu, si se intalnesc cu abcisa in infinit.

Pentru cei mai multi romani, subiectele zilei din ziare si de la televiziune nu sunt si subiectele vietii lor de zi cu zi. Ziaristul care are curajul sa se departeze, ca astronautul american, de planeta politicii ramane un timp suspendat intre doua realitati, cea incinsa si presanta, dar virtuala, a situatiilor zilei din Parlament, Guvern si partide, si a doua realitate, cea individuala, din cosmosul mic, dar abordabil al familiei.

Dupa ce-mi umplu mintea si-mi afanez simtamintele civice si profesionale cu stirile de seara de la televizor, dupa o noapte in care jumatate din minte nu se odihneste deloc din cauza grozaviilor de la stiri si din filme si dupa o dimineata excitata cu cititul ziarelor, ma urc in tramvai, in metrou sau in autobuz ca intr-o nava spatiala. In scurta vreme, realitatea forfotitoare a stirilor si analizelor politice imi pare departe. Mai bine zis, departandu-se tot mai mult de oamenii din jurul meu, murdari, iritabili, cu privirile moarte, preocupati de treburi si de niste dialoguri fara nici o legatura cu temele mass-media sau stabilind cu acestea legaturi stranii, comice, aiuritoare.

Dintre subiectele unui cotidian, fata de care inca nu ne-am precizat distanta de unde inca ne mai pastram simtirea nealterata, televiziunile le selecteaza numai pe acelea dramatice, exceptionale. Subiectele care ne deturneaza de la normal, care ne timoreaza, ne uimesc si ne ingrozesc sau ne fac sa gandim ca maine e randul nostru sa murim calcati cu masina de un politist beat, sa fim violati pe scara blocului si sa ne spanzuram din cauza singuratatii si a saraciei.

Dar tot atat de senzational, ca faptul ca intr-un accident de masina mor cinci persoane, e si faptul ca scapa cu viata toate cinci. O stire despre orasul cu cel mai mic numar de drogati e mult mai plina de inteles si impact la public decat una despre orasul cu cei mai multi consumatori de droguri. Senzationalul are doi poli. O fi ea performanta stirea despre doi tineri care divorteaza a doua zi dupa nunta, insa nici povestea sotilor, care, dupa 50 de ani de casnicie fericita, au murit de batranete in aceeasi zi nu-i lipsita de maretie sociala.

Astept ca pe un liman ziua cand o prezentatoare de stiri le va cere scuze telespectatorilor pentru ca in Romania nu s-a petrecut nici o oroare. Si ca, in consecinta, jurnalul de seara va fi foarte scurt, de numai cinci minute.