x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Ziua de ieri

Ziua de ieri

de Valentin Zaschievici    |    24 Sep 2005   •   00:00
Ziua de ieri

Joi, 22 septembrie 2005. O zi ca oricare. Iata, pe scurt, cum a fost ziua mea, ziua ta, ziua lor, ziua ei.

A mea a inceput prost, mi-a fiert motorul, pe Podul Grant. As fi vrut sa aflu starea vremii, mosmondesc sub bord. Pardon! Nu mai am radioul. Inca nu m-am obisnuit cu gandul ca mi-a fost furat. Impreuna cu antiradarul, dar p-ala da-l dracu’, e ilegal, m-am sugestionat ca mi-l confiscase un politist, sa nu simt paguba.

Scap de Podul Grant, spre slujba. Am ajuns si azi intreg (uf!), meditand: Cu cat se tampeste vremea, se tampesc parca si soferii. Sunt nu doar nervos. Ma simt umilit de Apa Nova. De trei zile incoace. De parca as face dus pe banii lor! Stiu ca s-au umflat lacurile Bucurestiului, dar eu stau la etajul patru! Dambovita e cuminte.

Deschid televizorul si radioul simultan. Sa ma uit la tine, la ei, la ea. Ca sa-ti povestesc apoi tie despre tine, despre ei, despre ea.

ZIUA TA

S-a prabusit sub ape obeliscul de la Costinesti. Simbolul tineretii mele strengare. Ma intunec, dar da-l naibii de beton, nici nu era frumos, iar in preajma lui au murit cinci oameni... Refuz sa adun in gand 5+14+41+... pentru ca bilantul mortilor acestui an afurisit e inca provizoriu. Ascult insa bilantul oficial al acestei zile: 240 de localitati lovite de torente etc.

La Buzau, apa l-a luat de tot pe un muncitor la "podul lui Basescu". In pauza de masa, aflu ca e la moda sa faci pariuri daca-l termina ori nu de ziua lui. Cei mai "inspirati" il iau si pe Dumnezeu in calcul si pun pariu pe starea Lui de spirit din urmatoarele doua luni! Sinistru.

Trec pe alt canal. Aproape inotand, la Costinesti, un barbat scoate din buzunar trei pesti. Aflu ca i-a inundat casa, dar a prins cu mana trei carasei si-i priveste oarecum cu drag: vezi bine, s-a dus averea de rapa, dar are ce manca diseara! Trei pesti capatati degeaba, ori, ma rog, cu pretul unei gospodarii: "Ce sa facem, o ridicam noi la loc!". Reporteri forfotesc in cizme lungi.

120 de romani sunt adusi cu avionul din Spania. Tipa ca n-au fost lasati sa munceasca, fac ceva pe ea de Europa sovina. Ii privesti si te-nfiori: Brr, maine cu astia ma-ntalnesc pe strada!

ZIUA LOR

Parlamentul fierbe. Doi deputati se caftesc in direct, in concertul zavistiei colective. Oamenii dau de greu, stau sub presiunea lui Base’, care le-a pus carbuni sub talpi. Intelegerile si aliantele scartaie. Maine, precis isi dau cu pantofi-n cap ca-n Taiwan.

Jonathan Scheele, la un seminar, ne spune ca, daca nu ne bagam mintile-n cap, UE ne taie de la o portie de 11 miliarde de euro.

Sa ne bucuram, demnitarii vor putea fi din nou cercetati de PNA. Ei, nu mai e acelasi PNA, e un lastar al Parchetului General, un apendic... La sedinta Consiliului Superior al Magistraturii nu s-au impartit pumni. A fost doamna Macovei acolo, nu spectator, ci foarte activ participant. Asa incat toata fruntea Justitiei si-a suflecat poalele... robelor.

Cica SRI nu si-ar fi facut norma la prins spioni pe 2004, zice comisia "de control". Punem pariu ca maine SRI se va intreba cu voce tare cine s-a sters la fund in timpul anului cu cele 12.000 de informari ale sale?

Basescu a fost in poligon, la armata. Mai c-ar fi tras cu tunu’. Tariceanu a stat in Bucuresti, a petrecut ziua in pantofi. Cica democratii il trag in teapa promisa altora. Unii zic ca se rupe de-a binelea, iar liberalii se gudura pe langa PSD. Sa nu mai aud de pariuri!!!

ZIUA EI

A fost ultima. Cine e ea? Intr-o zi asa complicata, nimeni nu i-a retinut numele, ori poate nici nu i-a fost pronuntat. Era pe faleza, la Costinesti, nimeni nu stie ce cauta acolo o baba, va fi voit sa priveasca pentru ultima data dansul pescarusilor in furtuna? Va fi stiut ca-i vine ceasul? Cand s-a unit lacul cu marea prin suvoaie, vecinii au vazut-o cum se face mica, asa, ca o haina pe ape, cum valurile o poarta cu ele in larg. Dusa a fost. N-au avut timp de ea, viata fiecaruia era amenintata, bine c-au reusit sa-i salveze pe cei 20 de copii din gradinita.

Batrana fara nume, rapita de apa, a pierdut stirile de la televizor. Si daca supravietuia le pierdea, ca-n Costinesti nu mai sunt televizoare. Si nici curent. O sa ma-ntrebati: Ce-ai, domne’, cu baba aia, ai o fixatie? Pai, uite ce-am:

Baba din Costinesti, victima prin voia intamplarii si nu altfel, n-ar fi priceput in ruptul capului cat de greu e de condus o tara, o fi mers la vot, i-or fi placut telenovelele. Poate, inainte sa se lase culeasa de mare, va fi intins mana dupa un peste foarte ieftin, un peste gratis... ca vecinul ei cel viu de la televizor. Numele insa nu i l-a pronuntat nimeni, pentru ca pe nimeni nu intereseaza.

Ieri, am aflat cate ceva despre tine, mai multe despre ei. Ea e... aproape fapt divers. Deschide ochii, maine e o noua zi!
×
Subiecte în articol: editorial