Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
A incerca sa prezinti un “pact fiscal' ca integrare fiscala, ca adancire a integrarii economice, mi se pare straniu. Si nici nu cred ca fara o interventie masiva a BCE, directa, sau indirecta (prin finantare, sau garantare) poate fi stopata griparea in crestere a pietelor financiare.
O uniune monetara nu se poate rezuma la reguli fiscale si penalizari, fie ele constitutionalizate; ea presupune o trezorerie comuna, ceea ce implica si un buget comun, care sa stea in spatele unor emisiuni de eurobligatiuni. Opozitia vehementa a unora la existenta eurobondurilor, a unei trezorerii comune, perpetueaza un viciu de fond al zonei euro. Poate numai daca zona euro ar fi compusa din tari compatibile structural (industrial, ca grad de competitivitate, ca politici publice) am putea vedea o uniune monetara sui generis (cvasi-legarea monetara a Beneluxului de Germania inainte de introducerea euro poate inspira o asemenea imagine). Dar noi avem de-a face cu o alta realitate: zona euro este mult suboptima si discrepantele inauntrul ei au crescut in ultimul deceniu. Aceasta diversitate de conditii face cu atat mai necesara introducerea de instrumente proprii unei uniuni economice si monetare “rotunde'; in care se poate raspunde la socuri asimetrice, sa existe scheme de asigurare impotriva riscurilor (inclusiv impotriva somajului, la nivelul Uniunii), sa avem reglementare si supraveghere comuna a pietelor financiare, etc. Reguli de disciplinare sunt esentiale, mai ales acolo unde exista o cultura a instabilitatii, a evaziunii fiscale, etc. Dar a accentua numai reguli fiscale ignora un adevar: ca sunt tari in zona euro care se afla intr-o situatie foarte dificila din cauza supra-indatorarii sectorului privat si a creditelor acordate cu neglijenta de catre banci (de pilda, Spania si Irlanda). As nota aici ca Germania esta ea insasi un stat federal, cu un buget federal alaturi de bugetele landurilor si ca dupa reunificare (care a inclus o paritate de 1 marca RFG=1 marca DDR) au avut loc masive transferuri fiscale in incercarea de a omogeniza tara reintregita.
Fara perspectiva de crestere economica, spectrul unei “debt deflation' (a accentuarii poverii datoriei publice si private) devine mai mult decat aievea.
BCE este singura institutie europeana, care in lipsa altor instrumente, poate sa stopeze ascensiunea randamentelor cerute la obligatiunile emise de tari contaminate. Hazardul moral exista si au temei sa-l invoce guvernele de la Berlin, Haga, etc. Dar ce conteaza acum este stingerea focului, intrucat alt impumutator de ultima instanta, in zona euro, nu exista. Criza de incredere nu poate fi contracarata numai prin declaratii de genul, “vom face totul pentru a salva euro'. Este nevoie de actiune concreta. Bancile comerciale nu vor relua creditarea in economie daca nu vor simti ca exista vointa politica de a nu lasa lucrurile sa scape de sub control, ca exista piesele principale ale reconstructiei unei uniuni monetare care sa fie viabile. Nu subestimez greutatile politice cu care se confrunta liderii europeni, ca si rolul unor interese nationale divergente. Metoda incrementalista nu a dat rezultate si contaminarea nu a fost prevenita. Timpul lucreaza impotriva Europei. Sa speram insa ca summitt-ul va avea un deznodamant care urneste treaba in directia buna.
Citește pe Antena3.ro
