x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Foto Avocata diavolului

Avocata diavolului

26 Apr 2011   •   18:05
Sursa foto: /REUTERS

Supranumita in Mexic femeia-vampir, Maria Jose Cristerna ascunde sub masca fioroasa o fiinta ce se autocaracterizeaza drept absolut normala. Cristerna (35 de ani), mama a trei copii, s-a maritat la 17 ani, a studiat Teologia, dar a ales, ulterior, facultatea de Drept, practicand cu mare succes meseria de avocat. Nascuta intr-o familie catolica, ea spune ca recurs la aceste tatuaje si implanturi pentru ca a simtit nevoia sa-si remodeleze corpul, considerand aceste modificari drept o arta. "Coarnele sunt un simbol al puterii si mi le-am implantat fara anestezie. Am facut-o pentru ca ador vampirii de cand eram mica, iar culoarea ochilor am schimbat-o pentru ca doream sa arat cat mai infricosator", a declarat Cristerna

×