Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Bunelu’ e tata meu şi e cel mai bun om", zice întruna. Învârtindu-se în curtea celui mai bogat om, bunelu’. O curte cu pământ ars pe care îşi duce veacul o casă deşirată, dar îngrijită, de lut, şi-un scrânciob agăţat de bunelu’ între crengile unui nuc. Un trunchi de copac gros cât strânsoarea a două braţe de bărbat, pe care stă bunelu’. Un bătrân îmbrăcat în petice, cu mâinile negre, cangrenizate de muncă. "Aviator? Să-l ajute Dumnezeu. Eu îl cresc de când a plecat fata mea în Italia. Nu sună deloc, taică-su e în alt oraş, părinţii sunt despărţiţi. Eu l-am crescut aşa cum ştiu." "Bunelu’, hai jos la prăvălie, că au adus pieşte de care îţi place ţie", zice Răzvan şi îi prinde degetele lui bunelu’. Bunelu’ stă neclintit, uitându-se prin el, cu jale. Apoi îşi leagă ruşinat aţele de la opinci. Bunelu’ trăieşte în 2008 şi plînge. Plînge pentru Răzvănel şi pentru gândurile lui răsărite-n glod.
