"Cel mai mare cadou pe care-l pot avea la fiecare sfârşit de an este ca familia să fie sănătoasă. Este cel mai important pentru mine" Ştefan Bănică
Din 2002, Ştefan Bănică susţine cele mai populare concerte de Crăciun din România. Acestea nu numai că au devenit o tradiţie, dar s-au ţinut de fiecare dată cu sala plină şi, la cererea publicului, Bănică a organizat mai multe seri de spectacole.
La nouă ani de la editarea primei sale compilaţii de Crăciun, Ştefan Bănică a lansat de curând un material discografic dedicat Sărbătorilor de Iarnă, "Un Crăciun cu Ştefan Bănică", album ce reuneşte 10 cântece, unele dintre cele mai cunoscute piese dedicate Sărbătorilor de Iarnă, hituri, dar şi noul cântec de Crăciun: "Ho Ho Ho". De altfel, melodia care promovează albumul se află şi pe coloana sonoră a filmului omonim, lansat din 20 noiembrie în cinematografe.
Daruri de suflet. De ce după nouă ani Ştefan Bănică vine cu un nou album de Crăciun...?! "Nu am planificat să fie aşa, dar în general din doi în doi ani am scos câte un album de studio. Anul acesta am avut mai mult timp şi am reuşit să adun cele mai frumoase cântece pe care le-am cântat an de an de Crăciun, plus o piesă nou-nouţă, «Ho ho ho», care se află şi pe coloana sonoră a filmului cu acelaşi nume."
Întrebat cum arată un Crăciun cu Ştefan Bănică, artistul a răspuns că în familie, alături de copiii săi este cel mai frumos Crăciun. "Dar de opt ani de zile petrec această Sărbătoare împreună cu publicul meu, căruia îi spun mereu că este marea mea familie de Crăciun. De fiecare dată, în fiecare an, sala este plină, iar atmosfera care se naşte acolo este un lucru care mă umple de energie pentru tot anul. În ceea ce priveşte un dar de Crăciun... nu am o pretenţie materială anume, însă cadourile de suflet pentru mine sunt de la Dumnezeu: copiii mei.
Cel mai mare cadou pe care-l pot avea la fiecare sfârşit de an este ca familia să fie sănătoasă. Este cel mai important pentru mine."
Citește pe Antena3.ro