x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun 14.400 de ani de închisoare pentru că şi-a violat fiica de 360 de ori într-un an

14.400 de ani de închisoare pentru că şi-a violat fiica de 360 de ori într-un an

24 Sep 2010   •   00:00

Un tribunal din Manila l-a condamnat vineri la 14.400 de ani de închisoare pe un cetăţean filipinez care şi-a violat fiica, pe când aceasta avea 13 ani, de 360 de ori în timpul celor 12 luni în care soţia sa lucra ca femeie în casă în Hong Kong, informează EFE, citată de Agerpres.



Tribunalul a dat câte o pedeapsă de 40 de ani de închisoare pentru fiecare viol comis de către bărbat, de profesie şofer de moto-taxi. Sentinţa nu este definitivă.

Victima, acum în vârstă de 22 de ani, a declarat în timpul procesului că tatăl ei a început s-o abuzeze sexual în ianuarie 2001, când ea şi cei doi fraţi au rămas singuri în casă după ce mama lor a plecat la muncă în Hong Kong.

Tânăra a povestit ceea ce s-a întâmplat unor rude, pe când se afla în vacanţă, deoarece îi era groază la gândul că va trebui să se întoarcă acasă. În 2006, un tribunal l-a condamnat la moarte pe bărbat, însă în acelaşi an şefa statului filipinez, Gloria Macapagal Arroyo, a abolit pedeapsa capitală.

×
Subiecte în articol: lumea