Soluţii extreme pentru rezolvarea încălzirii globale
Soluţii extreme pentru rezolvarea încălzirii globale
Cum ar fi Oceanul Arctic fără gheaţă, planeta fără Amazon, zguduită de uragane de categoria şase? Deşi toate acestea pot părea foarte îndepărtate, realitatea este că planeta noastră se află la o distanţă de doar şase grade Celsius de modificări cataclismice de proporţii nemaiîntâlnite până acum pe Pământ.
SEMNALE. Documentarul “Şase grade fatale” a fost filmat pe cinci continente şi beneficiază de contribuţiile celor mai renumiţi experţi meteorologi, ecologişti, fotografi şi oameni obişnuiţi pentru a descifra semnalele de avertisment şi curentele climatice spre care se îndreaptă planeta.
Grafica computerizată de înaltă definiţie înfăţişează schimbările produse de fiecare grad în plus, prezentând oraşe, ecosisteme şi regiuni întregi transformate. Documentarul este inspirat în parte de cartea jurnalistului şi ecologistului britanic Mark Lynas, “Şase grade”, care cercetează zeci de mii de articole ştiinţifice pentru a construi grad cu grad o hartă a evoluţiei încălzirii globale în următorii 100 de ani.
DISPARIŢIE. Dacă vom continua să producem gaze cu efect de seră, gheţarii din Himalaya – o sursă de apă pentru milioane de oameni – ar putea dispărea; în decurs de 50 de ani, calota glaciară a Groenlandei ar putea intra într-un proces de topire fără oprire; iar, la sfârşitul secolului, Amazonul – căminul a jumătate din biodiversitatea lumii – ar putea deveni o savană aridă. Cercetătorii analizează noi modalităţi mai eficiente de creare de energie. O echipă internaţională de fizicieni lucrează la construirea unui reactor pe bază de fuziune nucleară în Anglia, inspirat de cea mai bună centrală electrică din sistemul solar – Soarele. Cu aceeaşi capacitate ca a Soarelui, reactorul ar deveni o sursă de energie nelimitată şi independentă.