x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun A născut pe 31 decembrie, într-un avion care survola Canada

A născut pe 31 decembrie, într-un avion care survola Canada

02 Ian 2009   •   00:00

O ugandeză care călătorea într-un avion cu destinaţia Boston a născut miercuri în timpul zborului o fetiţă de 2,7 kg care se simte bine şi urmează să obţină cetăţenia canadiană, fiind născută deasupra teritoriului acestei ţări, anunţă presa americană, citată de AFP.



Micuţa Sasha s-a născut miercuri, la ora 09.00 dimineaţa (14.00 GMT), în aplauzele călătorilor zborului 59 al companiei Northwest Airlines, cu plecare din Amsterdam, care survola în acel moment oraşul canadian Halifax, capitala provinciei Noua Scoţie.

Alertaţi de persoane îngrijorate de gemetele femeii, însărcinată în opt luni şi jumătate, echipajul avionului a făcut un anunţ neobişnuit prin staţia de amplificare. 'Avem o urgenţă medicală. Există medici la bord?', scrie The Boston Globe, care a intervievat mai mulţi dintre cei 124 de pasageri ai avionului Boeing 757.

Dintr-o pură întâmplare, doi medici care se întorceau din vacanţă se aflau la bord şi au putut să asiste naşterea. 'Avea dureri mari. Contracţiile se produceau la două sau trei minute', a declarat medicul Paresh Thakkar pentru Boston Herald.

Constatând că naşterea era pe cale să se producă, medicul i-a spus comandantului aeronavei că este inutil să schimbe direcţia de zbor pentru a ateriza. 'Este o urgenţă şi trebuie să nască aici', ar fi spus medicul, potrivit declaraţiilor citate de presă.

Micuţa Sasha s-a născut după nici 5 minute, cu circa o oră şi jumătate înainte ca avionul să aterizeze la Boston. 'Era perfect sănătoasă, Şi-a deschis ochii şi a fost foarte fericită', a relatat celălalt medic aflat la bord, Natarajan Raman.

Imediat după aterizare, mama şi copilul au fost transportaţi la un spital din Boston şi se simt foarte bine, a afirmat un purtător de cuvânt al spitalului, conform Boston Herald.

Identitatea mamei nu a fost dezvăluită de compania aeriană, însă anumiţi funcţionari au afirmat că fetiţa, fiind născută în spaţiul aerian canadian, devine din punct de vedere tehnic cetăţeană a acestei ţări. Ministerul canadian al Imigraţiei nu a putut fi contactat pentru a confirma informaţia.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: lumea