Hannah Jones, o tânără de 13 ani, bolnavă de leucemie, a convins un spital din Marea Britanie să îi respecte dorinţa şi să renunţe la o operaţie de transplant de cord.
Hannah, care mai are puţine zile de trăit din cauza leucemiei, le-a spus doctorilor că preferă să îşi petreacă restul zilelor împreună cu familia şi prietenii. Minora a adăugat că, în opinia sa, operaţia de transplant de inimă este prea riscantă pentru starea de sănătate în care se află. Fetiţa a prezentat cazul unui asistent pentru protecţia copilului, acesta convingând spitalul să renunţe la operaţie. "Nu ştiu exact ce le-a spus Hannah, dar trebuie să fi fost ceva foarte puternic pentru a convinge aceşti oameni că are dreptate. Este incredibil pentru un copil care a trecut prin atâtea în viaţă să arate atât de mult curaj şi să lupte pentru drepturile ei. Suntem foarte mândri de fetiţa noastră", a spus tatăl lui Hannah, Andrew Jones, citat de The Independent.
La vârsta de cinci ani, fetiţa a fost diagnosticată cu leucemie. Tratamentul administrat de doctori a fost destul de puternic pentru a învinge boala, dar prea puternic pentru inima fetiţei. Astfel, a apărut necesitatea unui transplant de cord, operaţie foarte riscantă, având în vedere starea de sănătate a minorei. Mai mult, chiar şi în cazul unui succes chirurgical, avea nevoie de tratament post-operatoriu sever şi exista riscul ca micuţă să se îmbolnăvească din nou de leucemie. (V.A.)
Citește pe Antena3.ro