Fetelor, aţi avut vreodată un vis îngrozitor în care partenerul vă înșeală? Se pare că nu sunteţi singure, pentru că este unul dintre cele cinci cele mai frecvente feste pe care mintea vi le joacă în somn.
Visele pot fi lumeşti, suprarealiste, sau chiar terifiante. Oamenii au, de obicei, mai multe vise pe noapte, fiecare cu durata între cinci și 20 de minute, însă avem tendința de a uita cele mai multe dintre ele. Dar cum putem explica pe cele care ni le amintim?
Unul dintre visele pe care femeile şi le amintesc cel mai des este cel in care partenerul le înşeală. Acest lucru poate reflecta nesiguranta în multe domenii sau de sine, stilul de viata sau o carieră prost aleasă. Însă, specialiştii în analiza viselor spun altceva. Potrivit unu studiu recent, care a însumat date de la terapeuţi de peste tot din lume, motivul pentru care visul în care te inseala partenerul este atat de recurent este unul foarte simplu.
Concluzia terapeuţilor şi specialiştilor în analiza viselor arată că rezultatul este unul atât surprinzător, cât şi explicabil. Majoritatea femeilor visează că partenerul le înşeală pentru simplul motiv că ele au înşelat cel puţin o dată, cu cel puţin un partener, de multe ori chiar cu actualul.
Visul ar fi proiecţia propriei vinovăţii asupra altei persoane. Subconştientul îşi doreşte ca şi partenerul să fi făcut acelaşi lucru, pentru a obţine o distorsionată alinare sufletească. Având în vedere că nu poate schimba trecutul, se încearcă echilibrarea prezentului prin proiecţia subconştientă a vinovăţiei asupra partenerului.
În aceste cazuri, spun psihologii, este necesară confruntarea directă, asumarea faptei şi a riscului. În caz contrar pot apărea probleme într-o relaţie frumoasă, subiectul poate avea sechele, coşmaruri, sau chiar boli incurabile pe fond nervos.
"Acest vis apare şi se repetă în special, în cazul în care cineva a fost infidel în trecut sau în relaţia actuală, fapt care reflectă o insecuritate că s-ar putea întâmpla din nou. Visul este cel mai frecvent, în mod ironic, atunci când relația merge bine. Sentimentul de vinovăţie este foarte puternic la nivel de subconştient, aproape imposibil de stăpânit la nesfârşit şi cu rezultate devastatoare. Dacă aveți secrete, vă recomandăm să vorbiţi cu soţul sau partenerul vostru despre asta, cât nu este prea târziu. Eu întotdeauna dau exemplul cu cioburile sparte. Pot fi lipite la loc, dar obiectul nu va mai arăta ca înainte", spune Alexandra Dove, coordonatoarea proiectului.