Al Pacino şi-a dat demisia în timpul filmărilor la pelicula premiată cu Oscar "Dog Day Afternoon" (1975), în timpul unui chef în Londra în acea perioadă. El a povestit acum, într-un interviu cu Larry King, cum a fost momit înapoi de unul dintre producători, Martin Bregman, considerând că a fost foarte norocos să îi aibă aproape pe acesta, alături de regizorul Sidney Lumet.
"Am refuzat să mai joc în "Dog Day" în timpul unei băute în Londra. Pur şi simplu am refuzat, după ce semnasem deja pentru rol, spunând că eu nu intru într-o bancă, nu jefuiesc o bancă şi nu fac astfel de lucruri. Au înţeles că n-am de gând să joc şi au luat pe altcineva. Dar în tot acest timp, Bregman era numai călare pe mine să joc, să joc, să joc. I-am spus că nu vreau, iar el mi-a replicat: "Dacă numai te-ai opri din băut o vreme, doar să te opreşti puţin, şi să citeşti scenariul. I-am spus OK, dar el a insistat "Vorbesc serios! Doar să nu bei". Şi l-am citit", a povestit, acum amuzat, Pacino, citat de contactmusic.com. "Mi-a fost cât se poate de clar. Mi-am spus: "De ce nu fac asta deja? Ar trebui să fac asta!". Şi l-am sunat. A făcut ce-a făcut încât să revin, iar eu am fost foarte norocos că a fost acolo", a rememorat actorul.