Organizaţia al-Qaida din Magrebul Islamic (AQMI), care a revendicat miercuri răpirea a doi diplomaţi canadieni şi a patru turişti occidentali, solicită eliberarea a două "elemente" ale sale, arestate "într-o ţară din Sahel", a declarat o sursă din Mali, apropiată de dosar şi citată de AFP.
"Una dintre condiţiile puse de al-Qaida pentru eliberarea celor doi diplomaţi canadieni este eliberarea a două elemente ale al-Qaida arestate într-o ţară din Sahel", a declarat această sursă, sub acoperirea anonimatului, fără a face alte precizări. "Această solicitare şi o alta au fost transmise canadienilor, acest lucru este sigur", a adăugat sursa, precizând că "aceştia sunt aceiaşi răpitori" ce au transmis recent o înregistrare video care constituia o dovadă potrivit căreia diplomaţii se află în viaţă. Canada a solicitat asistenţă mai multor ţări, printre care Mali, cu scopul de a obţine eliberarea celor doi cetăţeni, răpiţi în decembrie în Niger. Pe de altă parte, aripa nord-africană a reţelei al-Qaida a publicat fotografii despre care susţine că sunt ale celor patru turişti europeni pe care i-a răpit luna trecută în Niger, potrivit organizaţiei SITE Intelligence Group, care monitorizează site-urile islamiste. Conform SITE, al-Qaida din Magrebul Islamic a publicat un comunicat scris şi fotografii ale unui cuplu elevţian, unei femei germane şi unui bărbat britanic, despre care susţine că îi ţine ostatici. Declaraţia vine după un mesaj audio al purtătorului de cuvânt al grupării, Salah Abu Mohammed, care revendica răpirea în ianuarie a celor patru europeni şi pe cea din decembrie a celor doi diplomaţi canadieni.
Agerpres
Citește pe Antena3.ro