x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Alcoolul, nu politica, l-a împiedicat pe Ozzy Osbourne să cânte în Israel

Alcoolul, nu politica, l-a împiedicat pe Ozzy Osbourne să cânte în Israel

28 Sep 2010   •   00:00

Cunoscutul cântăreţ de rock Ozzy Osbourne a afirmat că alcoolul şi nu politica l-a împiedicat să cânte în Israel până acum, informează Associated Press.



Osbourne se află în Israel săptămâna aceasta în cadrul turneului internaţional din acest an Ozzfest, împreună cu formaţiile Soulfly şi Korn. Spectacolul de marţi va fi primul susţinut vreodată de cântăreţ în Ţara Sfântă.

Întrebat de ce nu a cântat în Israel înainte, interpretul, cunoscut timp de decenii pentru abuzul de alcool, a declarat  la Tel Aviv: "Cred că am fost beat mulţi ani".

El a afirmat că politica nu are nici un amestec. "Încerc să stau departe de politică. Ei nu mă înţeleg şi eu nu-i înţeleg", a declarat el, alături de soţia lui Sharon.

Militanţi propalestinieni din Europa şi SUA au cerut artiştilor să boicoteze Israelul pentru a protesta împotriva politicii statului evreu faţă de palestinieni.

Câţiva artişti, Elvis Costello şi trupa Pixies şi-au anulat recent spectacolele în Israel, provocând indignarea fanilor locali. Alţi artişti, între care Metallica, Elton John şi Rihanna, au rezistat apelurilor la boicot şi au cântat în Israel în acest an.

Osbourne, 61 de ani, s-a consacrat cu formaţia Black Sabbath. Cântece precum «Paranoid,» şi «War Pigs,» au schimbat prin acordurile muzicale rock and roll-ul şi au inspirat multe formaţii. Osbourne a părăsit formaţia la sfârşitul anilor 70 şi de atunci cântă solo, notează Agerpres.

×
Subiecte în articol: lumea