x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Alertă la bordul unei nave ruse, în urma focurilor de armă trase la o nuntă în Abhazia

Alertă la bordul unei nave ruse, în urma focurilor de armă trase la o nuntă în Abhazia

01 Dec 2008   •   00:00

O navă rusească de asalt care patrula în largul coastelor Abhaziei a intrat în alertă după ce invitaţii de la o nuntă au tras focuri de armă în aer şi o rachetă de semnalizare, relatează RIA Novosti în pagina electronică.



Invitaţii de la o nuntă din New Athos, un port de la Marea Neagră situat în republica separatistă georgiană, au lansat două rachete de semnalizare şi au tras focuri de armă, pe care echipajul navei le-a interpretat ca avertizări privind posibili atacatori în apele din apropiere, a declarat un membru al echipajului.

Nava Azov era în ultima zi de misiune în zonă, când a avut loc incidentul, duminică seara. "Nava a intrat imediat în alertă de luptă, iar motorul principal a fost pornit. Eram pe punctul de a pătrunde în ape mai mari, dar mai întâi trebuia să primim autorizaţie pentru a deschide focul", a afirmat acesta.

Explicând incidentul, un ofiţer de serviciu din port a declarat: "Este o nuntă. Este obiceiul nostru. Depunem eforturi pentru a-i calma".

Nava s-a întors în baza sa din Sevastopol duminică seara.
Mediafax

×
Subiecte în articol: lumea