Aproximativ 30.000 de persoane sunt deţinute fără proces în închisorile irakiene, de unde fac uneori mărturii prin aplicarea torturii, a denunţat luni Amnesty International, care afirmă că forţele americane au, de asemenea, o responsabilitate faţă de această situaţie.
"Forţele de securitate irakiene sunt responsabile de încălcări sistematice ale drepturilor deţinuţilor, iar acest lucru (...) se petrece într-o impunitate deplină", declară, într-un comunicat, Malcolm Smart, directorul pentru Orientul Mijlociu al acestei organizaţii de apărare a drepturilor omului cu sediul la Londra.
În acest raport de 56 de pagini, intitulat "O nouă ordine, aceleaşi servicii: deţineri ilegale şi tortură în Irak", Amnesty International oferă detalii despre sute de cazuri de detenţie arbitrară, în unele cazuri de mai mulţi ani, aplicare a torturii şi dispariţie a deţinuţilor.
Organizaţia prezintă cazul lui Ryad Mohamed Saleh al-Ouqabi, arestat în septembrie 2009. "În timpul interogatoriului, pare că a fost bătut cu o violenţă atât de mare, încât avea coastele rupte şi ficatul zdrobit (...) El a murit la 12 sau 13 februarie, din cauza unei hemoragii interne. Cadavrul său a fost restituit familiei câteva săptămâni mai târziu. Certificatul de deces menţiona un stop cardiac", precizează raportul citat de Mediafax.
Violul, ameninţarea cu violul, lovituri aplicate cu cabluri sau furtunuri, suspendarea prelungită de membre, aplicarea de şocuri electrice, smulgerea unghiilor de la picioare cu cleştele, mutilări cu bormaşina, fac parte dintre formele de tortură utilizate în închsorile irakiene, potrivit Amnesty International.
Uneori, aceste practici au ca scop obţinerea mărturisirii, care constituie principala dovadă pentru justiţia irakiană, notează organizaţia.
Amnesty International denunţă, de asemenea, o responsabilitate a forţelor americane, care, în perspectiva retragerii definive, în 2011, au transferat mii de deţinuţi irakienilor "fără să obţină garanţii din partea acestora privind aplicarea torturii sau relelor tratamente". "Autorităţile americane, al căror bilanţ în materie de respectare a drepturilor deţinuţilor s-a dovedit atât de negativ, tocmai au livrat mii de deţinuţi către aceste ilegalităţi, violenţei şi abuzurilor, renunţând la responsabilităţile lor în domeniul drepturilor omului", a declarat Smart.
Citește pe Antena3.ro