Anastasia Soare: “Am ridicat un imperiu pe-o sprînceană”

Anastasia Soare, româncasupranumită la Hollywood Regina sprîncenelor, scrie o carte despre povestea de succes pe care o trăieşte

Anastasia Soare, românca supranumită la Hollywood Regina sprîncenelor, scrie o carte despre povestea de succes pe care o trăieşte.

• Cum vă simţiţi cînd sînteţi numită Regina sprîncenelor?

O iau ca pe un compliment, nu consider această titulatură un lucru neplăcut. Am muncit foarte mult pentru a redescoperi sprîncenele, care erau total neglijate acum 20 de ani în industria frumuseţii. Cînd am venit în America, nimeni nu dădea vreo importanţă acestui aspect. La început lucram cu o serie de staruri pe care le întrebam dacă vor să le fac sprîncenele şi nici nu considerau că le fac vreun serviciu. Mi-a luat foarte mult timp ca să-mi educ clientele în acest sens şi, prin intermediul presei, să educ apoi femeile din America. Tot ceea ce ţine de acest domeniu este mai complex decît pare la prima vedere. Totul se bazează destul de mult pe matematică, iar eu am ajuns în cele din urmă pasionată de acest fenomen, am căutat să ajung la miezul problemei, am studiat la modul foarte serios tot ceea ce ţine de anatomia feţei. Este o întreagă tehnică. Şi pentru că am doar două mîini şi nu pot exemplifica publicului tot timpul cum se face acest lucru, am scos un brow-kit care te învaţă paşii necesari pentru a-ţi aranja singură sprîncenele. Bineînţeles că am şi angajate pe care le antrenez în această meserie, pe care le poţi găsi atît la salonul meu, cît şi la celelalte saloane în care lucrează, cum este Sephora, pentru că fetele care au învăţat de la mine pot fi întîlnite şi în aproximativ 70 de mici brow-studios.

• După ce afacerea dvs. s-a dezvoltat, au apărut şi alte afaceri de acest gen în America?

Bineînţeles că au apărut. Dar nimeni nu are succesul pe care îl am eu. Sînt foarte multe saloane, dar, fără nici un fel de modestie, în acest domeniu există Anastasia şi abia apoi restul lumii. Nu o spun cu aroganţă, însă acesta este adevărul. Studiez de 20 de ani acest domeniu într-o manieră eficientă, diferită de restul lumii.

• Cît de importante sînt sprîncenele pentru fizionomie?

Foarte importante. Chiar am avut de curînd un discurs în Franţa şi bineînţeles că m-au întrebat acelaşi lucru. Şi le-am spus că eu deţin un secret al frumuseţii, un secret foarte bine păstrat. Ţinînd cont de fizionomie, de structura oaselor şi de forma naturală a sprîncenei, poţi să faci minuni. Totul ţine de proporţii, e o chestie absolut logică. Trebuie să mergi pe linia care ţi se potriveşte ţie ca persoană. Sprîncenele trebuie să te reprezinte, să se deschidă pe suprafaţa feţei exact ca o poză care are ramă. Sprîncenele reprezintă unul dintre elementele feţei pe care, în cinci minute, poţi să-l schimbi pentru a găsi acea proporţie a feţei care ţi se potriveşte.

• Presupun că pentru actori acest detaliu este cu atît mai important.

Pentru actori este esenţial mai ales cînd primesc un nou rol şi trebuie să interpreteze un personaj din anii ‘20, de exemplu. La salonul meu vin şi bărbaţi, actori celebri care îmi cer ajutorul pentru a intra mai bine în rol. Un exemplu este Donald Sutherland, un actor foarte talentat, pe care îl ador. El are sprîncenele foarte arcuite şi de obicei joacă roluri negative. Are o faţă machiavelică tocmai din cauza sprîncenelor, care îi conferă o mină supărată tot timpul. Ultima dată cînd a venit la mine avea un rol pozitiv, de profesor, şi a trebuit să le mai îmblînzesc, tocmai pentru a-i oferi o faţă ceva mai prietenoasă. Billy Bob Thorton este la rîndul lui un actor care îşi schimbă de fiecare dată înfăţişarea pentru un rol. Şi cu el mă consult de fiecare dată cînd joacă într-un nou film şi hotărîm cum să-i facem sprîncenele ca să se potrivească bine cu personajul.

• Pentru mulţi reprezentaţi un exemplu al succesului, iar pentru americani sînteţi dovada vie a ceea ce se numeşte împlinirea visului american.

Categoric. Acest gen de exemplu este foarte important mai ales pentru americani. Eu susţin seminarii în cadrul cărora vorbesc despre modul în care am reuşit. Sînt invitată la emisiuni în care vorbesc despre afacerea mea, ţin multe dicursuri motivaţionale pentru femeile de aici. De multe ori, cînd sînt invitată în emisiunea lui Oprah Winfrey, numai despre “the american dream” se vorbeşte. Un lucru foarte important pentru americani. Vorbesc despre mine ca despre femeia care a sosit în America în urmă cu 20 de ani, mamă a unui copil, care fără să ştie măcar să vorbească limba a reuşit să ridice un imperiu pe-o sprînceană. Dacă aş fi făcut altceva, poate nu ar fi fost la fel de impresionant. De mult ori mă duc la facultăţi, la UCLA sau la Santa Monica, le vorbesc tinerilor şi îi încurajez să-şi ia viaţa în propriile mîini, le arăt că se poate. Şi pe mine m-au ajutat alţii cînd am venit şi acum trebuie să dau înapoi din ceea ce am primit. Trebuie să gîndeşti astfel. Eram divorţată şi, fiind mamă singură, care trebuia să meargă şi la serviciu, am avut parte de momente foarte grele. Am avut îndoieli, am vrut să renunţ şi de asta e important să spui lumii toate aceste lucruri, pentru a arăta că poţi trece peste orice şi că nu trebuie să te descurajezi.

• Moda dictează, să spunem, anul acesta se poartă sprîncenele groase. Dar ce te faci dacă nu te prinde bine stilul respectiv?

Pentru mine, moda sprîncenelor este destul de complexă. În primul rînd, sprîncenele trebuie arcuite după structura feţei tale şi conform cu modul în care arată ea în mod natural. Poţi să te joci cu culoarea, să le vopseşti mai închis sau mai deschis. Sînt anumite reguli care trebuie respectate. De exemplu, în sezonul trecut au fost la modă sprîncenele goase şi închise la culoare. Pe podiumurile de modă, la Paris, arată foarte bine, dar în viaţa de toate zilele este un pic forţată, chiar teatrală imaginea pe care o conferă.

• Care credeţi că sînt cele mai mari greşeli pe care le fac femeile atunci cînd se ocupă singure de sprîncenele lor?

Îşi pensează prea mult sprîncenele. Zilele trecute mă uitam printr-un album de poze de cînd eram în liceu şi eram pensată foarte subţire. Cred că mai aveam două rînduri de fire. Şi mă gîndeam, oare ce era de fapt în mintea mea de îmi făcusem nenorocirea aia pe faţă? Norocul meu a fost că firele lipsă au crescut înapoi, pentru că se întîmplă să nu mai crească. În primul rînd îmi dădeau o mimică de totală surpriză, de spuneai că sînt mereu şocată. Şi am realizat că făceam acel lucru pentru că exista o presiune în acest sens din partea revistelor din anii ‘50, reviste cu actriţe de la Hollywood. Şi bietele de noi ne aranjam după cum ne tăia capul. Nu existau nici un fel de instrucţiuni pe care să le urmezi, cum se întîmplă acum. Era ideea să-ţi alegi o poză cu o vedetă care îţi plăcea şi să încerci să te apropii cît mai mult de felul în care era pensată. Şi asta nu însemna că fotografia pe care ţi-o alegeai era cea bună.

• Dvs. vă pensaţi singură sau vă lăsaţi pe mîna altcuiva?

Singură mă ocup de sprîncenele mele. De obicei sînt cea care pleacă ultima din salon, aşa că nu mai este nimeni care să facă acest lucru.

• Cum de v-a venit ideea de a porni tocmai acest gen de afacere?

Cînd am plecat din România pentru a veni în America am făcut o şcoală de cosmetică la sfatul fostului meu soţ, care era deja venit aici. Cel mai indicat pentru mine la acel moment a fost să-mi iau un job la un salon de înfrumuseţare, pentru că nu cunoşteam limba şi aşa mi-a fost mai uşor. Mai întîlnisem şi alte românce care se ocupau cu acest lucru. Aşa că în momentul în care am ajuns aici mi-am luat licenţa de muncă în trei-patru luni. A fost destul de uşor pentru că nu trebuia să vorbeşti engleza la nivel academic ca să lucrezi într-un salon. La început m-am ocupat de epilat şi de tratamente faciale şi aşa mi-am dat seama că nu se ocupau deloc de sprîncene. Şi aşa am început să fac şi sprîncene. Mi s-a spus să nu mă mai ocup de aşa ceva şi m-am ambiţionat. La un an şi jumătate de la acel moment am închiriat o cameră într-un salon din Beverly Hills. La acel moment, revista Allure tocmai apăruse pe piaţă şi un reporter a venit la acel salon ca să realizeze un material despre epilarea braziliană şi aşa au ajuns şi la mine. Ei bine, în urmă cu 20 de ani, în America nu prea vorbea lumea despre epilarea braziliană. Era un subiect oarecum tabu, pe cînd la mine alta era situaţia. Aşa că atunci cînd am sunat-o pe Michele Pfeiffer ca să o întreb dacă pot folosi numele ei, mi-a spus că nu e nici un fel de problemă, dar să nu pomenesc cumva şi despre epilat. Atunci mi-am dat seama că ceea ce fac eu se pretează mult mai bine la o strategie de marketing. Pentru că un epilat-bikini nu-l văd decît cîteva persoane, pe cînd sprîncenele pot fi transformate în cinci minute şi este un walking-advertising: pleacă faţa din salon şi lumea o să se întrebe cine s-a ocupat de ea.

• Mai ţineţi minte ce vedetă s-a numărat printre primii dvs. clienţi celebri?

Michele Pfeiffer, Faye Dunaway, Naomi Campbell… În anii ‘90 a fost perioada de vîrf a supermodelelor şi toate fetele alea superbe erau clientele mele. În al doilea rînd, nu erau foarte multe publicaţii de beauty. Allure, Vogue şi cam atît. Dar de la acel moment s-au mai schimbat lucrurile.

• V-aţi gîndit vreodată că o să ajungeţi atît de cunoscută prin meseria dvs.?

Eu nu m-am dus în America si m-am apucat să fac chestia asta gîndindu-mă că o fac pentru că trebuie neapărat să am succes. Nu eram atît de pasionată de pensat, dar pentru mine a fost întotdeauna să fac ce-mi place şi cu pasiune. Succesul este acel ceva la care ajungi atunci cînd îţi fixezi nişte ţeluri, dar dacă acel drum pînă în vîrf tu îl faci fără să te bucuri de fiecare zi, de fiecare moment şi de fiecare reuşită, cînd ajungi acolo rişti să nu găseşti exact ce îţi închipuiai şi rişti să fii dezamăgit. E important să primeşti recunoaştere, trebuie să fiu nebună să spun că nu îmi place, dar mie îmi face plăcere să lucrez cu oamenii, să fac femeile frumoase, să le încurajez să-mi vorbească despre copiii şi familiile lor.

• Înţeleg că doriţi să deschideţi un salon în România?

Nu cred că îl voi deschide, ci voi antrena cîteva fete la saloanele din Bucureşti (în România, de brandul Anastasia se ocupă Links Associates, condusă de Corina Vinţan). Compania mea s-a dezvoltat foarte mult şi ca să deschid acum un singur salon aş depune prea mult efort. Mai ales că nici nu ştiu cînd trebuie să plec pentru a încheia noi contracte şi a mă ocupa de distribuţia produselor. Aşa că deocamdată nu cred că pot pune pe picioare un salon şi o şcoală în România. Călătoresc mult, sînt solicitată să merg în alte ţări, pe alte continente, pentru a-mi oferi serviciile unor vedete, mă ocup de promovare, particip la diverse conferinţe. Ceea ce nu este deloc uşor. Nu mă plîng, dar trebuie să le programez în aşa fel, încît să le împac pe toate ca să îmi placă în continuare ceea ce fac.

• Cu cît timp înainte se programează clientele la salonul dvs. din Beverly Hills?

Nu pot să fac programări pe mai mult de şase luni, pentru că altfel nu mai pot controla lucrurile. Aşa că pe fiecare lună îmi las cîte o săptămînă blocată pentru urgenţe, cum sînt deplasările internaţionale, şi îmi las timp liber şi între programări, timp în care să pun persoanele care nu au reuşit să ajungă la programarea stabilită din cine ştie ce motiv, pentru că se mai întîmplă, caz în care ar trebui să mai aştepte şase luni ca să ne revedem. Aşa că am lăsat aceste ferestre ca persoana respectivă să aştepte 10 minute sau trei ore ca să-i rezolv problema.
Eu nu mai sînt nevoită să mai stau la salon, dar salonul este cel mai bun punct de promovare pentru mine. Stau acolo, salonul este plin cu 50 de persoane să zicem şi intră Oprah Winfrey, iar clientele o iau razna. Pleacă Nicole Richie, vine Jeniffer Lopez. Astea sînt lucruri care creează un renume în jurul brandului meu. Eu am ajuns să lucrez pentru brandul Anastasia, pentru care am muncit să-l construiesc. Prezenţa vedetelor în jurul acestui brand aduce foarte multă publicitate. Şi dacă aş plăti cu milioane de dolari pe cineva să-mi facă acest serviciu de Public Relations nu ar reuşi. De aceea, este important să stau la salon şi să-mi întreţin clientela. Plus că îmi place să socializez, mai ales că am cliente care vin la mine de 18 ani, femei cu care am fost la facultate şi care acum sînt manageri la mari companii. Sînt oameni care mă apreciază, care îşi dau seama cine sînt, mă stimează aşa cum şi eu am o părere foarte bună despre ei. Şi e un lucru foarte important, mai ales pentru cineva care vine din România, care a fost uimit să se întîlnească aici cu persoane care nici măcar nu ştiau unde este România. Să ajungi să fii acceptat de ei, pentru că nu e uşor să fii acceptat în Los Angeles. Aici vin oameni din toată lumea, care vin aici să reuşească în viaţă. Eu am avut o şansă pentru care sînt recunoscătoare, îmi dau seama că am reuşit să fiu admirată, acceptată şi recunoscută.

• V-aţi gîndit să scrieţi o carte despre acest drum spre succes?

Da, şi este un proiect la care lucrez. Nu ştiu cînd o să apară pe piaţă, dar sper cît mai curînd. Va fi o carte biografică, pentru că e foarte important ca povestea devenirii mele să inspire oamenii pentru a reuşi la rîndul lor. În România am studiat cinci ani desenul tehnic şi construcţiile de maşini, iar cînd am venit aici mă gîndeam că am petrecut atîţia ani din viaţă învăţînd ca să ajung să smulg păr? Nu mă vedeam reuşind, nu credeam că voi rămîne acolo şi nu credeam că voi ajunge să fiu fericită. Şi ori de cîte ori sînt invitată să ţin discursuri elevilor sau studenţilor, spun că educaţia este cea mai importantă, indiferent de ceea ce vrei să faci în viaţă. Gîndeşti altfel. Eu nu credeam că în această meserie o să ajung să folosesc desenul tehnic. Dar iată că ceea ce fac este bazat foarte mult pe matematică şi pe desen tehnic, iar faptul că la Facultatea de Construcţii am făcut doi ani organe de maşini mă ajută acum la realizarea de matriţe, cînd m-au văzut cei de aici făcînd matriţe au crezut că sînt picată din lună. Le-am arătat la linia de producţie unde greşeau şi de ce greşeau şi au înţeles. Am folosit absolut fiecare lucru pe care l-am învăţat. Am un mesaj pentru femeile din România: Ştiu că femeile din România îşi doresc să devină financiar independente, dar lucrurile merg mai greu în acest sens. Eu le sfătuiesc să-şi urmeze visurile şi aşa vor reuşi. Totul e să aibă încredere în ele.