Anca Rusu este noua prezentatoare a ştirilor GSP TV. Ambiţioasă din fire, ea a reuşit cam tot ce şi-a propus până acum. "Eu sunt un Berbec veritabil, cu toate calităţile şi defectele caracteristice acestei zodii.
Sunt foarte ambiţioasă iar cariera este o latură foarte importantă a vieţii mele. Fac totul cu multă pasiune şi implicare. Sunt perfecţionistă şi tocmai de aceea vreau ca tot ceea ce iese din mâinile mele să fie foarte bine făcut", spune despre ea vedeta GSP TV. Şi faptele vorbesc de la sine, la numai 22 de ani are deja cinci ani de experienţă în televiziune. "Aveam numai 17 ani când redactorul-şef al Antenei 1 Suceava mi-a acordat suficientă încredere pentru a realiza şi prezenta o emisiune zilnică, în direct, de o oră – matinalul local", mărturiseşte proaspăta vedetă GSP TV. Reporter, redactor, prezentator de ştiri, redactor-şef, moderator, toate acestea au ajutat-o să înţeleagă mult mai bine cu ce se mănâncă televiziunea: "După doar 6 luni de transmisiuni în direct de la Suceava, am fost chemată la Bucureşti pentru un casting de prezentator al Observatorului. Atunci s-a născut şi ideea unei cariere serioase în acest domeniu".
MICROBISTĂ. Prin prisma meseriei de jurnalist, Anca a luat contact şi cu lumea sportivă: o perioadă a redactat ştiri din sport şi a urmărit mai toate meciurile echipei Cetatea Suceava. "Am rămas fidelă acestei formaţii... Din patriotism, dar şi din compasiune, pentru că acum echipa riscă să retrogradeze în liga a III-a", a mai spus vedeta GSP TV.
Puţinul timp liber care-i mai rămâne, Anca şi-l ocupă călătorind, făcând shopping sau mergând la teatru ori la cinematograf: "Am vizitat oraşe precum Praga, Veneţia sau Cairo, dar si locuri minunate din ţara noastră, cum ar fi Delta Dunării. De asemenea, shoppingul este cea mai eficientă metodă pentru a scăpa de stres, cel puţin în cazul meu. Nu cheltuiesc însă în neştire, ci destul de calculat. De când m-am mutat în Bucureşti, timpul liber înseamnă pentru mine fie o piesă bună de teatru, fie un film, fie o ieşire în oraş cu puţinii prieteni pe care îi am aici".
Citește pe Antena3.ro