x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Andreea Grămoşteanu: "Mitzura Arghezi şi Ramona Bădescu sunt două personaje care îmi sunt mai aproape de suflet"

Andreea Grămoşteanu: "Mitzura Arghezi şi Ramona Bădescu sunt două personaje care îmi sunt mai aproape de suflet"

de Adriana Vaduva    |    24 Feb 2011   •   14:26
Andreea Grămoşteanu: "Mitzura Arghezi şi Ramona Bădescu sunt două personaje care îmi sunt mai aproape de suflet"

"Mondenii" au ajuns la cel de-al ze­celea sezon. Iar Andreea Grămoş­tea­nu face parte din echipă încă de la formarea proiectului. Privind în urmă, Andreea spune că cea mai mare realizare a acestor cinci ani este "însuşi proiectul" şi faptul că, în ciuda tran­s­formărilor care au existat în format, rezistă şi "funcţionează la maximum".

Cum s-au sudat relaţiile dintre voi în toţi aceşti ani?
Am învăţat şi am experimentat multe lucruri. Unul dintre lucrurile cele mai plăcute pe care le-am trăit a fost relaţia cu oamenii, începând de la regizor, ope­ratori, echipa de producţie şi, nu în ultimul rând, colegii actori.

 Ce surprize ne pregătiţi pentru noul sezon?
Întotdeauna la început de sezon venim în atenţia telespectatorilor cu personaje şi rubrici noi. Sezonul acesta aduce un refresh al produsului în sine, dar mai multe veţi vedea din 28 februarie, la Prima TV.

E moda asistentelor. O să vedem şi la "Mondenii"?
La "Mondenii", moda impune mereu trenduri…

Ce păreri "pro" şi "contra" ai primit din partea celor pe care i-ai parodiat?
Întotdeauna a fost apreciată calitatea muncii.

Ai un "monden" favorit?
Mitzu­ra Arghezi şi Ramona Bădescu sunt două personaje care îmi sunt mai aproape de suflet.

Ce personaje preferă telespectatorii dintre cele jucate de tine?
Ştiu că s-au făcut nişte sondaje la un moment dat, şi printre perso­najele preferate de telespectatori se numărau: Nikita, Esca, Ramona Bădescu, Diana Munteanu…

Preferi: filmul, "sticla" sau teatrul?
Marea mea dragoste este locul care creează fiorul imediat, dincolo de sticlă, şi anume teatrul.

Unde te mai pot vedea oa­me­nii, în afară de "Mondenii"?
Dacă vor să vină la teatru îi aştept cu drag la Teatrul Mic, la spectacolul "Sex on the... bici!", unde am onoarea să joc alături de Florin Călinescu, Adriana Şchiopu, Doru Ana şi Sorin Medeleni, sau la spectacolul "Un cuplu ciudat", de la Teatrul Arca, club La Scena.

×