x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Angelina Jolie dezvăluie planurile de Crăciun ale familiei

Angelina Jolie dezvăluie planurile de Crăciun ale familiei

20 Dec 2010   •   13:10
Angelina Jolie dezvăluie planurile de Crăciun ale familiei
Sursa foto: Thomas Peter/REUTERS

De curând, Angelina Jolie s-a destăinuit că nu se aseamănă deloc personajului său tacticos şi extrem de atent la detalii din cel mai recent film al său, "The Tourist". În ciuda acestui fapt, actriţa dă dovadă de foarte mare minuţiozitate şi atenţie atunci când vine vorba de planurile şi cadourile de Crăciun, atât pentru Brad cât şi pentru cei şase copii ai lor. Cu atât mai mult cu cât întreaga familie plănuieşte să petreacă Sărbătorile aventurându-se undeva într-un colţ de lume. "Am toate cadourile deja împachetate în cutii şi gata de drum. Acum sunt în etapa în care trebuie să pun în ordine fiecare ciorap (pentru cadourile de Crăciun n.r.) şi să aleg hârtia de ambalaj potrivită".

Care sunt exact planurile familiei după momentul în care îşi vor împărţi cadourile de sezon? Jolie nu a dezvăluit prea multe despre ce vor face în vacanţa de Crăciun, dar a lăsat să se înţeleagă că nu vor sărbători precum celelalte familii. "Vom călători cu copiii undeva într-un colţ de lume ales la întâmplare", a spus actriţa. "O să călătorim şi vom trăi o nouă aventură, pentru că asta adorăm să facem de fiecare dată", a mai adăugat Jolie.

În acelaşi interviu, ea nu a uitat să îl menţioneze din nou pe Brad, spunând că este extrem de norocoasă că programele lor de lucru sunt diferite, astfel putând să stea cu rândul cu copiii. Jolie spune, de asemenea, că Brad este un tată minunat. Şi cum, recent, el a împlinit 47 de ani, Angelina i-a oferit un cadou simbolic, care să sublinieze încă o dată legătura strânsă a întregii familii. Potrivit showbizspy.com, Angie i-a făcut cadou lui Brad nici mai mult nici mai puţin decât un inel personalizat în valoare de 500.000 de dolari, inscripţionat cu numele ei şi cele ale tuturor copiilor.

×
Subiecte în articol: craciun sarbatori angelina jolie brad pitt