Apocalipsa, pe scări

Se întâmpla să am o relaţie relativ armonioasă cu Monica, pe care o instalasem la mine acasă de vreo două luni. Într-o dimineaţă de sâm­bătă, când abia făcusem ochi amândoi şi beam molcom un ness, a sunat cineva la uşă. Am deschis şi mi-au apărut în faţa ochilor o tipă care arăta teribil de bine, înaltă şi brunetă, şi un ins de vârstă incertă, cu un sacou gri.

Se întâmpla să am o relaţie relativ armonioasă cu Monica, pe care o instalasem la mine acasă de vreo două luni. Într-o dimineaţă de sâm­bătă, când abia făcusem ochi amândoi şi beam molcom un ness, a sunat cineva la uşă. Am deschis şi mi-au apărut în faţa ochilor o tipă care arăta teribil de bine, înaltă şi brunetă, şi un ins de vârstă incertă, cu un sacou gri. M-au aburit că fac un sondaj, am vrut să-i ajut să facă un ban cinstit şi i-am primit în casă.

La început, Mihai, aşa s-a recomandat proprietarul sacoului, a întrebat ce pă­rere am despre conflictul din fosta Iugoslavie (era în plină desfăşurare), încălzirea globală (la modă şi atunci) şi cutre­murele din Turcia, parcă. Fata nu scotea nici un cuvânt. Eu încercam să mă dau politolog, analist militar şi seismolog, dar se vedea că musafirilor nu le prea convin răspunsurile mele. După ce a considerat că a invocat des­tule dezastre, Mihai a izbucnit: “E semn de la Domnul! Asta e explicaţia! Lumea e rea, trebuie să ne pocăim, altfel vine Apocalipsa! Haleluia!”. Fata a cuvântat şi ea pentru prima oară, trântind un “Amen!” cu o voce tunătoare, despre care nu credeam că poate ieşi din ea.

Eu i-am luat cu binişorul, le-am explicat destul de clar că nu vreau să mă fac martor al lui Iehova, dar fiind concesiv din fire am spus că-i înţeleg şi dacă le cresc cumva acţiunile în faţa “fraţilor” îmi pot lăsa ceva broşurele, din când în când, în cutia de poştă. Fără să se dezarmeze, misionarul Mihai a schimbat direcţia de atac, încercând să o întrebe pe Monica despre cum vede ea, “ca tânără soţie şi gospodină”, inflaţia. Când i-am tăiat-o scurt şi am zis că nu am luat-o de nevastă şi nici măcar nu prea are ta­lent gospodăresc, e doar amica mea, a bâiguit ceva despre trăitul în păcat şi iad. I-am sugerat că întâlnirea a luat sfârşit şi au plecat.

Idee În următoarele săptămâni misio­narii deveniseră oarecum terorizanţi. Îmi găseam inundată cutia de poştă cu tot felul de broşurele ţipătoare, al căror design mă făcea să cred că fuseseră iniţial create pentru a converti negrii yoruba. Mi se dădea o atenţie specială, fiindcă erau subliniate cu marker roşu referinţele la preacurvie. Fratele Mihai, care avea probabil arie de acoperire pe strada mea, îmi întindea diverse capcane, se prinsese cam pe la ce oră plec la muncă şi îmi răsărea în faţă, întrebându-mă dacă am cons­pectat bibliografia pe care mi-o lăsase. Începuseră să mă enerveze ambuscadele astea, aşa că i-am zis destul de tăios să-şi facă de lucru în altă parte, ba chiar l-am întrebat dacă nu cumva şi el o pârleşte extraconjugal pe colega decorativă de misionariat. Nu s-a enervat, mi-a spus numai că face eforturi să-mi salveze sufetul, că vrea să mă trezesc şi să plec din ghearele necura­tului.

Într-o bună dimi­neaţă de duminică, adică pe la prânz, abia mă tre­zisem şi m-a cu­prins un avânt ero­t­­ic. Să­risem pe Monica şi o pu­se­sem de o partidă de amor mol­com-dulceag, undeva la gra­niţa din­tre reverie şi sta­rea de ve­ghe. Când mă simţeam mai bine, s-a auzit insistent soneria. Am presupus că era bunicul meu, care mai apărea pe neanunţatelea cu câte o oală cu sarmale sau cu o sticlă cu vin, aduse de la ţară. M-am întrerupt din activitatea plă­cută, m-am dus să descui şi l-am văzut pe fratele Mihai cu o mutră tra­gică. Făceam ca o oală sub presiune, dar a apu­cat să spună: “Am venit să-ţi des­chid ochii! Nu e bine să trăieşti în pă­cat”. Continuarea s-a auzit de la etajul inferior, unde maestrul convertirilor ajunsese împotriva voinţei sale, ajutat de un şut în cur: “Vine apocalipsaaa!!! Nu o să urci pe arcăăă!!! Trăieşti în păcaat! Atenţie la focurile Gheenei!! Haleluiaaah!”.

De atunci nu m-a mai deranjat, ba chiar s-a făcut că nu mă vede când era prin zonă şi eu mergeam sau mă întorceam de undeva. Totuşi morile Domnului macină bine. Din duminica aia, Monica a început să bată tot felul de apropouri, la început fine, apoi foarte pe faţă, că ar fi cazul să o cer de nevastă, fiindcă suntem de şase luni împreună. Numai să-mi unesc rapid, în mod legal, destinul cu cineva nu aveam chef în acea perioadă. Îi replicam că nu are rost, fiindcă oricum vine apocalipsa şi, din cauza faptului că am trăit multă vreme ca nişte păcătoşi, Noe nu o să ne îmbarce. După ce am făcut o deplasare mai lungă de la ziar, la întoarcere mi-a căutat prin bagaje şi a găsit o cutie cu prezervative, a anunţat că mă părăseşte. Şi-a strâns bagajele şi a plecat într-o direcţie necunoscută. Peste un an şi ceva am auzit de prin oraş că se măritase cu un teolog, e adevărat, ortodox.