x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Are peste 5.500 de ani şi este cel mai vechi pantof din lume!

Are peste 5.500 de ani şi este cel mai vechi pantof din lume!

10 Iun 2010   •   00:00
Are peste 5.500 de ani şi este cel mai vechi pantof din lume!

Un mocasin din piele, în stare de conservare perfectă, cu o vechime de peste 5.500 de ani, considerat cel mai vechi pantof din lume, a fost descoperit într-o peşteră din Armenia, potrivit unui studiu arheologic ale cărui concluzii au fost publicate în revista PLoS ONE.



Acest mocasin a fost confecţionat dintr-o singură bucată de piele. Pantoful era umplut cu iarbă uscată, însă cercetătorii nu au putut să precizeze dacă oamenii preistorici recurgeau la această tehnică pentru a-şi încălzi picioarele sau pentru a păstra forma mocasinilor.

"Nu ştim nici dacă acest mocasin aparţinea unui bărbat sau unei femei", a declarat Ron Pinhasi, arheolog la College Cork din Irlanda, coordonatorul studiului.

"Deşi acest pantof are mărimea 37 potrivit sistemului de măsurare european, el ar fi putut fi purtat şi de un bărbat, deoarece în acea epocă bărbaţii erau mai scunzi decât în zilele noastre", a adăugat aceeaşi sursă.

Peştera se află în provincia armeană Vayotz Dzor, o regiune aflată la graniţa cu Iranul şi cu Turcia, informează AFP, citată de Mediafax.

Faptul că interiorul peşterii este uscat şi cu o temperatură constantă a creat condiţiile ideale de conservare şi pentru alte obiecte descoperite, precum vase de ceramică ce conţineau grâu, orz, piersici şi alte plante comestibile.

Un strat gros de excremente de capră acoperă solul acestei peşteri, care, uscându-se, a conservat şi mai bine obiectele pe care le acoperea.

"La început am crezut că mocasinul şi celelalte obiecte din peşteră aveau o vechime de doar 600-700 de ani, pentru că erau într-o stare foarte bună de conservare", a explicat Ron Pinhasi. "Abia după ce obiectele au fost datate cu carbon de către două laboratoare - unul din Oxford, celălalt din California -, am aflat că mocasinul era mai vechi cu câteva sute de ani faţă de cei pe care îi purta celebrul Otzi, bărbatul congelat şi deshidratat descoperit din întâmplare în septembrie 1991, la graniţa dintre Italia şi Austria, la o altitudine de 3.200 de metri.

Otzi, care a trăit în urmă cu circa 5.300 de ani, a fost acoperit timp de mii de ani cu un strat de gheaţă, iar topirea gheţarului austriac în vara lui 1991 a permis descoperirea mumiei sale.

×
Subiecte în articol: lumea