x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Arie Haan trece la cărma Albaniei

Arie Haan trece la cărma Albaniei

de Ovidiu Ciutescu    |    05 Ian 2008   •   00:00
Arie Haan trece la cărma Albaniei

Olandezul Arie Haan este oficial noul selecţioner al echipei de fotbal a Albaniei, după ce a semnat la Tirana un contract pe 2 ani cu federaţia din această ţară, a anunţat preşedintele forului respectiv, Armando Duka.

MISIUNE DELICATĂ. Fost jucător la Ajax Amsterdam şi al echipei Olandei, Haan l-a inlocuit in acest post pe croatul Otto Baric, care a demisionat după infrăngerile Albaniei in ultimele 2 meciuri de calificare la Euro-2008 impotriva Belarus şi Romăniei. Arie Haan, care a condus echipa Chinei timp de 2 ani, avănd in palmares cu aceasta o calificare la faza finală a Cupei Asiei, in 2004, a fost ales pentru că instituie 'o disciplină de fier şi viziunea unui fotbal total', după cum a declarat Duka. Potrivit unor surse convergente, Haan va fi plătit cu 300.000 de euro pentru 2 sezoane, dar va avea şi prime la fiecare victorie a echipei naţionale. Tehnicianul olandez soseşte in Albania intr-un moment delicat pentru fotbalul din această ţară, unde autorităţile acestui sport sunt acuzate de corupţie şi trucaje in competiţiile internaţionale, chiar ministrul albanez al culturii şi sportului, Ylli Pango, sesizănd UEFA şi acuzăndu-l pe Armando Duka că ar fi 'văndut' cele două meciuri de calificare la Euro-2008, pe care Albania le-a pierdut cu 4-2 la Belarus şi 6-1 in Romania. Autorităţile guvernamentale acuză de aranjamente in favoarea unor organizatori de pariuri sportive.

×
Subiecte în articol: magazin