x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Arvat e pe val

Arvat e pe val

de Adriana Paduraru Vaduva    |    28 Aug 2009   •   00:00
Arvat e pe val

Prezentatoarea ştirilor din sport de la Pro TV şi-a "încărcat bateriile" într-o localitate din Croaţia, Porec. Şi cum a fost înconjurată de ape, Raluca Arvat n-a zis nu sporturilor nautice.

A mers cu ski-jetul, a făcut o "croazieră" pe colaci de cauciuc traşi cu barca cu motor şi chiar a sărit de la trambulină. "În picioare, bineînţeles, că nu sunt nici Phelps, nici Potec", a mărturisit ştirista cu zâmbetul pe buze.

DE LA VENEŢIA CROAŢIEI LA VENEŢIA ADEVĂRATĂ
Deşi drumul până la destinaţie a fost destul de obositor, Ralucăi nu-i pare rău că a ales acest loc pentru a-şi petrece vacanţa. Prezentatoarea ştirilor din sport a mers şi într-o excursie cu vaporaşul în care a văzut fiordurile Croaţiei: "Arată ca acelea norvegiene, doar că sunt mai puţin înalte". După ce a vizitat şi orăşelul Rovini, supranumit Veneţia Croaţiei, vedetei Pro TV i s-a făcut dor de adevărata Veneţie şi a dat o fugă cu un vapor rapid. Acolo a avut parte de o plimbare romantică cu gondola, a văzut Puntea Suspinelor şi a vizitat Piaţa San Marco şi Muzeul Murano.

×
Subiecte în articol: vacanta vedete