x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Australia / Furtuna de foc a ucis peste 100 de oameni!

Australia / Furtuna de foc a ucis peste 100 de oameni!

de Ovidiu Ciutescu    |    09 Feb 2009   •   00:00

Sate întregi au ars în Australia, iar locuitori ai acestora, care încercau să fugă, au fost calcinaţi în maşinile lor în cele mai ucigătoare incendii de păduri de pe teritoriul ţării-continent. 108 persoane şi-au pierdut viaţa şi 700 de case au fost distruse, arată bilanţ întocmit în această dimineaţă, publicat de AP.



Temperaturi caniculare, care au atins în unele locuri 47 de grade Celsius, şi vânturi puternice au dezvoltat o furtună de foc. Incendiul a devastat întinse zone ale statului Victoria (sud-est). Flăcările înghiţiseră deja duminică circa 220.000 ha.Mii de pompieri voluntari epuizaţi continuau să lupte cu vreo 30 de focare de incendii pe care nu reuşiseră să le stăpânească duminică "Infernul în toată dezlănţuirea sa", a descris premierul australian Kevin Rudd situaţia pe care a observat-o duminică la faţa locului. "Pentru naţiune este o tragedie înspăimântătoare", continuă oficialul, citat de Agerpres . Armata va fi desfăşurată în sprijinul pompierilor, iar Rudd a promis un ajutor de urgenţă de 10 milioane de dolari australieni (5 milioane de euro). Fonduri deschise dunminică pentru a primi donaţii particulare cresc rapid, în semn de solidaritate cu sinistraţii.

Pe măsură ce echipele de salvare pătrund în vasta regiune de pământuri arse, bilanţul victimelor creşte. El înregistra luni dimineaţa 108 morţi, a anunţat Geoff Russell, purtător de cuvânt al Ministerului Dezvoltării Durabile şi Mediului din statul Victoria, dar poliţia şi-a exprimat temerea că acest număr este doar provizoriu.Până în prezent, incendiile de pădure cele mai ucigătoare din istoria Australiei datau din 1983: 75 de persoane pieriseră atunci şi peste 3.000 de locuinţe fuseseră distruse în două state, Victoria şi Australia de Sud. În 1939, 71 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 650 de case au ars în incendii similare.

×
Subiecte în articol: lumea