Un turist român care s-a rătăcit în deşertul australian, în timpul unei plimbări, a reuşit să îşi sune familia din România, pe telefonul mobil şi a fost salvat de autorităţi după şase zile, informează The Age, citat de Agerpres. Poliţiştii au spus că bărbatul este norocos să fie în viaţă, după ce a plecat din oraşul Yulara, în apropiere de Uluru, spre Lacul Amadeus, care se află la 45 de kilometri de localitate.
Românul şi-a luat doar patru litri de apă cu el, pe care i-a băut în primele trei zile de la începerea excursiei. Extenuat şi deshidratat, el a decis să se întoarcă în oraş, însă s-a rătăcit pe drum şi a mai petrecut alte trei zile în deşert, fără apă sau mâncare. Bărbatul a reuşit, totuşi, să ajungă în aria acoperită de serviciul său de telefonie mobilă şi a sunat la rudele lui din România, le-a dat coordonatele locului în care se afla cu ajutorul GPS-ului, după care aceştia au alertat autorităţile australiene. Poliţiştii au survolat zona deşertului cu un elicopter şi l-au găsit pe român la 22 de kilometri de Yulara. Acesta a fost transportat la spitalul din oraş, starea sa fiind, în prezent, bună. "Acest bărbat este un excursionist cu experienţă, care s-a plimbat prin America de Sud şi Asia. Însă chiar cineva cu experienţa lui, aproape că n-a supravieţuit. Trei persoane au dispărut în aceeaşi zonă în ultimii ani, iar poliţiştii au spus că, în ciuda resurselor alocate pentru găsirea acestora, ei sunt încă dispăruţi", a spus şeful Poliţiei Teritoriale de Nord, Kerry Harris.
Citește pe Antena3.ro