x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Averile milionarilor americani au scăzut cu 30% în timpul crizei economice

Averile milionarilor americani au scăzut cu 30% în timpul crizei economice

06 Ian 2009   •   00:00

Averile milionarilor americani s-au redus cu 30% în timpul crizei economice, numai 36% dintre aceştia fiind mulţumiţi de performanţele consilierilor lor financiari, potrivit unui raport publicat marţi de compania de consultanţă Spectrem Group.



Dintre familiile cu averi de peste un milion de dolari, 55% sunt îngrijorate că nu vor avea suficienţi bani pentru a-şi menţine actualul stil de viaţă, în timp ce 99% anticipează o recesiune de lungă durată, se arată în raport.

"Milionarii intervievaţi consideră că vina pentru declanşarea recesiunii aparţine guvernului şi Wall Street-ul, dar mulţi dintre aceştia sunt nemulţumiţi şi de performanţele consilierilor lor financiari", a declarat Catherine McBreen, directorul general al Spectrem Group.

Numai 14% dintre persoanele intervievate au spus că în viitor vor folosi mai mult serviciile consilierilor financiari.

Potrivit raportului, portofoliile a 17% dintre milionari s-au redus cu peste 40% în urma crizei.

Raportul "Atitudinea investitorilor bogaţi pentru supravieţuirea în timpul crizei economice" a fost realizat prin intervievarea, în luna noiembrie, a 750 de familii cu averi de peste un milion de dolari, dar şi în baza unor informaţii din partea unor grupuri ţintă din New York, Palm Beach, Seattle, Los Angeles şi Chicago.
Mediafax

×
Subiecte în articol: lumea