x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Barack Obama: Nu mă aşteptam ca economia să se deterioreze aşa de rău!

Barack Obama: Nu mă aşteptam ca economia să se deterioreze aşa de rău!

04 Feb 2009   •   00:00

Preşedintele Statelor Unite Barack Obama a declarat că este alarmat faţă de cât de rapid s-a deteriorat economia în ultimele două, trei luni şi că aceste griji îl fac să nu mai poată dormi noaptea, relatează Associated Press, citată de Agerpres. Într-o serie de interviuri televizate, preşedintele a spus că perspectiva pe termen scurt este sumbră.



El a declarat, la canalul CNN, că doar în urmă cu trei luni, majoritatea economiştilor nu ar fi putut să prezică "aşa o situaţie rea a economiei cum este ea acum". Nu există o "baghetă magică", a declarat el la canalul Fox News. Dar a adăugat că "suntem aproape de a obţine" aprobarea pachetului său economic în Congres. Printre altele, preşedintele Barack Obama a mai declarat marţi că menţinerea unei clauze "protecţioniste" în planul său de relansare aflat la ora actuală în dezbatere ar fi o "eroare", în timp ce o asemenea dispoziţie provoacă protestele marilor parteneri ai Statelor Unite. "Sunt de acord să spun că noi nu putem să trimitem un mesaj protecţionist", a spus Obama în interviul la canalul Fox News. "În momentul când comerţul este pe punctul de a se reduce, cred că ar fi o eroare din partea noastră să începem să trimitem mesajul ce ar spune că noi nu ne preocupăm decât de noi înşine şi că nu ne îngrijorează comerţul mondial", a spus el. Obama a fost întrebat în legătură cu o clauză înscrisă, sub diferite forme, în proiectele planului de relansare ale fiecărei dintre cele două camere ale Congresului, menţionează AFP.

×
Subiecte în articol: lumea