Imbracat in costumul sau de piele, facut acasa, cu simbolul liliacului pe piept si caciulita cu urechi ascutite pe cap, Batman bantuie strazile din orasul Dunajska Stredad, din Slovacia, adunand de pe strazi cate un chistoc sau o hartie, ajutand batranicile sa traverseze si sunand repede la politie cand cineva face scandal.
De cand a iesit de la puscarie, tanarul Zoltan Kohari, de 26 de ani, s-a decis sa duca o viata virtuoasa, dedicata binelui. Si ca sa-si puna mai bine in practica intentiile, s-a costumat in eroul sa preferat, Batman si s-a pus pe treaba.
"M-am decis sa fac fapte bune pentru semenii mei. Asigur ordinea in cartier si ajut la curatenie pentru a asigura un mediu propice vietii pe aceasta planeta", povesteste Kohari.
De asemenea, mai suna si la politie, cand vede ca se intampla ceva necurat. De intervenit, nu intervine niciodata direct, pentru ca e pacifist.
Cand nu aduna mizeria de pe spatiul verde, imbracat in Batman, Kohari lucreaza, ocazional, ca zugrav. Anul trecut, dupa ce facuse fapte nedemne de un supererou, acesta petrecea opt luni la puscarie.
Cand a iesit, a incercat sa se sinucida, insa si-a dat seama ca lumea are nevoie de el.
De atunci a devenit eroul batranicilor si al copiilor din cartierul sau. Pe primele le ajuta sa treaca strada si le mai face curat prin curti, pe cei din urma ii inspira la fapte bune, de natura ecologista.
"A dus o viata grea, dar este foarte de treaba si ne place de el. Mereu e dispus sa dea o mana de ajutor, mereu patruleaza pe strazi si se asigura ca nu sunt scandaluri, iar copiii nostri sunt innebuniti dupa el", spune Jana Kocisova, una dintre vecinele sale de cartier.
Spre deosebire de adevaratul (imaginarul) Batman, adica miliardarul Bruce Wayne, Zoltan Kohari este sarac lipit si traieste intr-un apartament fara curent electric sau apa curenta. Casa lui arata ca o adevarata pestera de liliac, insa Kohari ramane optimist.
Dupa ce ajuta oamenii din cartier, mai da o raita, seara, si pe la discoteca locala, pentru a se asigura ca nimeni nu depaseste limitele decentei. (D.R.)