În Belgia a început producţia de bere europeană destinată consumatorilor musulmani, botezată 'Sultane Kriek', anunţă presa locală, citată de agenţia RIA Novosti.
'Sultane va fi o bere 100% naturală, cu aromă de fructe, fabricată prin procedee tradiţionale...Va fi prima bere belgiană halal', afirmă Roger Caulier, proprietarul berăriei cu acelaşi nume din Peruwelz. 'Sultane' este o bere fără alcool, echivalentul nefermentat al berii de cireşe Kriek. Băutura este certificată halal de un imam algerian.
Peste două săptămâni, berea va fi prezentă în rafturile magazinelor din Belgia, ţară în care trăieşte o comunitate de circa 600 000 de musulmani. Băutura urmează să fie exportată în Franţa, Germania, Tunisia şi Kuweit.