x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Berlusconi, cu damigeana la Putin

Berlusconi, cu damigeana la Putin

de Irina Cristea    |    21 Oct 2009   •   00:00

Premierul italian Silvio Berlusconi pregăteşte o misterioasă vizită  în patria omologului său rus, Vladimir Putin. Caracterul privat al vizitei şi secretul care o înconjoară a agitat spiritele în Peninsulă, Opoziţia denunţând relaţia personală dintre cei doi lideri şi făcând trimitere la un anumit caracter bahic al iniţiativei lui Berlusconi.

La Reppublica scrie că şeful Guvernului va sosi la Moscova cu un transport de vinuri rare, pe măsura gusturilor selecte ale lui Putin. Relaţia privilegiată dintre cei doi lideri nu este un secret, premierul rus aflându-se pe lista liderilor mondiali care au trecut pragul celebrei reşedinţe din Sardinia a lui Berlusconi.

"Silvio Berlusconi are o relaţie specială cu Putin, dar şi cu liderul libian Muammar Gadaffi. N-am nimic împotrivă, dar o ţară ca Italia ar trebui să aibă relaţii privilegiate şi cu alte state", a comentat fostul premier şi ministru de Externe al stângii, Massimo D'Alema.

"În ce altă ţară din lume se întâmplă ca şeful guvernului să plece-ntr-o călătorie secretă pentru a-l întâlni pe liderul uneia dintre cele mai mari puteri ale planetei", se întreabă, retoric, şi Francesco Rutelli, din Partidul Democrat, de opoziţie. Rutelli face trimitere la faptul că voiajul în Rusia nu figurează pe agenda oficială a lui Berlusconi. 

×