Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Acum patru ani încă mai practicam sportul numit "făcut amor pe plajă". În iulie 2003, s-a întâmplat însă ceva care m-a lecuit definitiv de aşa ceva. Eram la Vama Veche, care nu se distrusese complet. Îmi luasem "la pachet", din Bucureşti, prietena Marina, o contabilă durdulie, brunetă, cu ţâţe mari. Stăteam la cort şi, spre disperarea noastră, în primele patru zile de stat acolo a plouat continuu.
Nu puteam decât să stăm sub prelatele teraselor din zonă, să bem tot felul de porcării şi să pălăvrăgim aiureli cu prieteni de ocazie. Bătea şi vântul, din cauza căruia Marina a încasat o bucată de tablă, de pe un acoperiş improvizat, în cap, chestie din care se alesese cu un cucui teribil de sexy.
Soare
Ne pregăteam să ne strângem catrafusele şi să plecăm la Bucureşti, când, brusc, s-a îndreptat vremea. În a cincea zi a început să bată puternic soarele, se făcuse foarte cald. În cortul nostru era ca într-o etuvă şi nu mai puteam să facem amor diurn. Ne-am bălăcit toată ziua şi ne-am plimbat pe mal. Ochisem un loc ferit, cu nisip fin, undeva pe la jumătatea drumului dintre 2 Mai şi Vama Veche. Peste zi, acolo se strângeau grupuri de nudişti. Ne-am hotărât să facem dragoste seara, pe răcoare, acolo. Eu nu am exagerat cu berile, ca să fiu în formă, iar Marina a plătit să facă un duş cu apă caldă, ca să nu miroasă, de sezon, a peşte. Pe la unsprezece şi jumătate trecute fix am luat o păturică la subraţ, contabila de după gât şi am pornit-o cătinel spre locul stabilit. Era o lună plină care se reflecta ciudat în apa mării.
Câinele
Am ajuns, am întins tacticos păturica şi am sărit plin de poftă peste domnişoara durdulie. După ce m-am jucat o perioadă scurtă cu sânii ei voluminoşi, am trecut cu avânt în interiorul dânsei. La început am folosit banala poziţie a misionarului, apoi ne-am ambalat şi am continuat cu diverse "variaţiuni". După un "şaişnouă" reciproc avantajos, considerându-mă uşor obosit, am rugat-o pe Marina să ia loc deasupra mea. Fata se mişca bine, cu aplicaţie, şi mă simţeam teribil de bine. La un moment dat s-a oprit. Am văzut-o căscând ochii, care deveniseră la fel de mari ca două gulii. După două secunde a zbierat: "Toma, uite un animal mare!".
Am ridicat capul şi m-am speriat şi eu. Într-adevăr, la vreo 20 de metri se vedea o arătare care semăna cu o combinaţie între un cal de cărăuşie şi câinele din Baskerville al lui Alexander Conan Doyle. Chestia aia se apropia ameninţător de noi. Nu ştiu şi nu mi-am explicat până azi ce fel de iluzie optică a fost. Am încercat să o leg de lumina ciudată a lunii. În mod cert, când animalul s-a apropiat la doi-trei metri, am putut să vedem că era un banal căţeluş de talie medie. A trecut pe lângă noi nepăsător, fără să latre nimic şi a dispărut ca o nălucă.
Coşmarul
Toată povestea asta a declanşat ceea ce se cheamă "penis captivus". Marina s-a contractat din cauza sperieturii şi am rămas îmbârligaţi exact ca doi maidanezi lângă containerul de gunoi al blocului. Ce începuse ca un vis erotic frumos se transformase în ceva cumplit. Mai întâi au trecut nişte cetăţeni nocturni, cu o lanternă cu lumină albastră, care s-au holbat la noi vreo două minute, au râs sonor şi au plecat comentând scena.
Eram disperat că nu puteam să ies şi am recurs la o soluţie extremă. Cu Marina cu tot, am pornit ca un octopod terestru spre apă. Contactul cu mediul umed nu a avut nici un efect, într-o primă fază. Am ieşit şi am aşteptat, pe mal, vreo jumătate de oră. Mă treceau transpiraţii reci, habar n-aveam ce să fac. Mă gândeam că o să vină dimineaţa, ne vor descoperi nudiştii şi o să râdă toată lumea de noi.
Am încercat chiar să chem, de pe telefonul mobil, Salvarea, dar nu aveam semnal. Acum, dacă îmi aduc aminte, îmi dau seama cât de penibil ar fi sunat: "Veniţi să ne scăpaţi, am rămas blocat în prietena mea undeva pe la jumătatea drumului dintre 2 Mai şi Vamă". Marina şi-a adus aminte că avea în buzunarul pantalonilor un flacon cu emolient de plajă, l-a scos cu greu de acolo şi am încercat să lubrefiem "zona de contact".
Nu s-a întâmplat nimic. Făcuţi varză de supărare, am luat decizia eroică să mai intrăm o dată în apă. Ne-am târâit cu greu şi am intrat în mare. Cum-necum, ajutându-mă de un deget, am reuşit să ies din amica mea. Am strâns catrafusele şi am plecat tăcuţi spre cortul nostru. A doua zi, am roit-o de tot spre Bucureşti. De atunci, când merg la mare, prefer să relaţionez cu doamnele liniştit, în camera de la gazdă, sau, dacă nu am de ales, în mediul claustrofobic al unui cort încins de soare.
Citește pe Antena3.ro
