x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun BOX IBF / Lucian Bute vs Librado Andrade

BOX IBF / Lucian Bute vs Librado Andrade

de Ovidiu Ciutescu    |    24 Mar 2008   •   00:00
BOX IBF / Lucian Bute vs Librado Andrade
Campionul mondial la box profesionist la categoria supermijlocie, versiunea IBF, Lucian Bute, îl va avea ca adversar, în toamnă, pe pugilistul mexican Librado Andrade, care a devenit challenger obligatoriu la titlu, după ce l-a învins pe germanul Robert Stieglitz, informează Le Journal de Montreal.

ADVERSAR NEÎNVINS. Andrade, 27 de victorii, o remiză şi nicio înfrângere, l-a învins, sâmbătă noaptea, prin KO tehnic la finalul reprizei a opta, pe germanul Stieglitz (31-2-1), în meciul eliminatoriu decisiv pentru desemnarea challenger-ului la titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF. Această victorie îi permite pugilistului mexican să devină noul aspirant la titlul mondial, urmând să boxeze, în toamnă, cu Lucian Bute. Românul a devenit, în octombrie 2007, campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, după ce l-a învins prin KO tehnic, pe deţinătorul centurii, columbianul Alejandro Berrio, într-o gală disputată la Centre Bell din Montreal. Bute şi-a apărat cu succes centura mondială în 1 martie, după ce l-a învins, prin KO tehnic în repriza a zecea, pe americanul William Joppy. Până la înfruntarea cu Andrade, Bute ar mai putea boxa, în luna mai, într-un meci opţional, cu un adversar nestabilit încă.

×
Subiecte în articol: magazin