x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Buddha Bar

Buddha Bar

de Raluca Grintescu    |    06 Ian 2006   •   00:00
Buddha Bar

O muzica pentru minte si suflet. Sunetul Lumii

MUZICA
O muzica pentru minte si suflet. Sunetul Lumii

O muzica multiculturala, a carei evolutie s-a dovedit a fi propice starilor psihice, pare-se ca este noua incantare fonica a muzicienilor si melomanilor deopotriva. Numele ei este "World Music", muzica lumilor. Muzica vorbeste o singura limba. Cel putin, un numar din ce in ce mai mare de muzicieni experimenteaza noi stiluri si forme din intreaga civilizatie. Rezultatul este un amestec de muzica europeana (caracterizata de sitar, tabla, flaute, santoor) cu sonoritati occidentale. Multi dintre artistii internationali au fost atrasi de India, atat pentru misticismul pe care-l poarta, cat si pentru bogata cultura muzicala. Scriptele antice si textele spirituale au reprezentat sursa perfecta de inspiratie. De asemenea, artistii au colaborat intens cu muzicieni indieni pentru a crea o fuziune de melodii pline de energie, ritmuri moderne de hip-hop, drum’n’bass, trance, toate avand un singur scop: relaxarea corpului, a mintii si a sufletului.

ISTORIE. Inceputul acestei sinteze muzicale s-a "nascut" in India anilor ’70, cand Bhagwan Rajneesj (mai tarziu cunoscut drept Osho) si-a cladit si stabilit ashram-ul in Pune. Credinciosi din toata lumea s-au adunat aici, printre ei numarandu-se si muzicieni precum Deuter, artistul renumit pentru acompaniamentele muzicale prestate in cadrul sedintelor de meditatie ale lui Osho. Asemenea multor artisti contemporani, Deuter combina instrumentele acustice si electronice cu influentele etnice si sunetele naturii. Albumul sau, "Buddha Nature" (Times Music), prezinta piese de meditatie si relaxare precum "Joyful path" si "Illumination". Mai mult, muzica sa este folosita de profesionisti in terapia medicala si psihologica. Un alt muzician care si-a lasat amprenta in miscarea "fusion" este John "Mahavishnu" McLaughlin. O data cu infiintarea "Mahavishnu Orchestra" in 1972 si aparitia albumului "Inner Mounting Flame", John a devenit precursorul unui stil muzical nu numai universal, dar si eteric. "Mahavishnu" a fost discipolul lui Sri Chinmoy, "guru" stabilit in SUA, cel care l-a "botezat" si care l-a inspirat in discurile pline de spiritualitate.

In India, totusi, aceasta miscare n-a prins decat foarte tarziu. "World Music poate fi cu adevarat indragita doar de aceia care sunt capabili sa traverseze «granitele» spiritualitatii si misticismului, dornici de un voiaj in necunoscut", spune Sunny Sarid, cel mai bun DJ din Delhi. Fara indoiala, muzicienii lumii experimenteaza un stil nou, care atinge sunetele universale ale inimii. Ei au aratat ca, daca vrem cu adevarat sa cream o armonie, unitatea poate exista in diversitate. Acesta este de fapt si mesajul World Music. SUNETUL LUMII.

×
Subiecte în articol: muzica