x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun BUGETE MAI MICI PENTRU PUBLICITATE/2009 plin de provocări şi în comunicare

BUGETE MAI MICI PENTRU PUBLICITATE/2009 plin de provocări şi în comunicare

de Eliza Dumitrescu    |    13 Dec 2008   •   00:00
BUGETE MAI MICI PENTRU PUBLICITATE/2009 plin de provocări şi în comunicare

Tânăra şi dinamica industrie a comunicării începe să resimtă şi ea şocurile recesiunii economice. Bugetele companiilor sunt încă în lucru, dar surse din piaţă afirmă că sunt reduceri substanţiale în privinţa cheltuielilor cu publicitatea.

Alex Bădilă, Managing Director al agenţiei Publicis, observă că scăderea sectorului comunicării, deşi importantă, nu e încă spectaculoasă, pentru că şi la noi s-a mers înainte “cu benzina care mai era prin rezervoare”. Cezar Batog, General Manager al Optimedia, agenţia de media din cadrul Grupului Publicis România, ne-a spus că a discutat “cu clienţii  mari ai agenţiei şi, deocamdată, aceştia nu au schimbat nimic din strategia lor referitoare la comunicare. Dar trebuie să avem în vedere că nu s-au definitivat bugetele pentru 2009. Însă, în general, dacă luăm lunile octombrie, noiembrie, vom vedea că sunt zeci de milioane lipsă, din cele rulate de comunicare”.

ADVERTISERI AFECTAŢI
“Au scăzut bugetele pe segmentul bancar, auto, imobiliar şi chiar şi pe FMCG. La clienţii noştri încă nu s-a resimţit, dar cred că se va resimţi la absolut toţi clienţii. Cei mari, cu 5 milioane, 6 milioane buget pentru publicitate au de unde tăia. Nu cred că vor mai avea acces la comunicare clienţii relativ mici. Client mic însemnând un client care are sub 300.000 buget de comunicare, pentru piaţa de tv. Pe piaţă se vorbeşte de concedieri, deşi  în media se va renunţa mai puţin la oameni”, ne-a declarat Batog. 

Alex Bădilă consideră că “probabil 2009 va fi primul an din istoria foarte tânără a publicităţii româneşti în care într-adevăr vor fi reduceri de personal. Până acum a fost o creştere a agenţiilor, care reflecta ritmul de creştere a businessului clienţilor. Dar 2009 va fi un an de reaşezare, într-un fel binevenit. Va pune probabil capăt cursei nebuneşti a oamenilor de la o agenţie la alta, a creşterii exagerate a salariilor în domeniu. Vor avea de câştigat cei care comunică mai bine, în defavoarea celor care reduc motoarele şi se lasă descoperiţi”.

TREND MEDIA
Care vor fi canalele de media preferate de cei care vor mai investi în publicitate? Bădilă apreciază că televizorul va fi în continuare “principalul mod de petrecere a timpului liber în România”. Şi Cezar Batog are mare încredere în tv ca spaţiu media în ceea ce priveşte publicul român. “Internetul va creşte, dar eu ca om de media nu am mare încredere în el pentru piaţa din România. Îmi sfătuiesc clienţii să cheltuiască acolo unde merită şi atât cât se merită.” Bădilă apreciază că “Internetul e ok ca mediu pentru segmentul auto, de exemplu, sau în cadrul unui mix de comunicare, dar tv-ul îşi va păstra partea leului din toate bugetele. Noi credem că acesta va fi trendul din punctul de vedere al pieţei. Pentru că advertiserii se vor axa pe lucruri care pot fi măsurate. Problema cu mediile neconvenţionale e cuantificarea investiţiei. Iar anul 2009 va fi unul care va sta sub semnul eficientizării şi deci al cuantificării foarte clare”. Şi printul va fi printre favoriţi, dar şi pe acest segment de media va avea loc o selecţie. Cezar Batog apreciază că va avea loc “o stagnare şi chiar o descreştere mai drastică decât cea înregistrată de câţiva ani”. Bădilă crede că “se vor filtra multe titluri care trăiesc din imitaţie sau din ştiri de senzaţie şi din scandaluri ori sprijinite de diverse interese”. 

PERSPECTIVE
Pentru anul viitor, Bădilă speră la un nivel cel puţin similar cu cel din acest an: “Din punctul nostru de vedere, ca agenţie şi ca grup (Publicis Grup), sperăm ca anul viitor să fim măcar la nivelul la care ne aflăm acum. 2008 a fost un an excepţional, a fost cel mai important an din istoria grupului. Am realizat o cifră de afaceri de aproximativ 45 de milioane de euro”. Pentru anul viitor, Optimedia îşi conturează o strategie care va da mare atenţie detaliilor şi speră într-o cifră de afaceri la fel de bună precum cea din 2008, când a realizat 30 de milioane de euro, conform lui Cezar Batog.

 

2activepr despre criză

“Deocamdată, la 2activePR toate campaniile anunţate se desfăşoară conform strategiilor de comunicare aprobate şi nici un proiect nu a fost amânat sau eliminat. Pentru începutul anului 2009 suntem în pregătiri cu trei campanii de amploare. «Afară» se pare că se va apela intens la ceea ce se numeşte «reframing», asta însemnând că mesajul campaniilor va fi adaptat pentru situaţia de criză. Astfel se va pune accent pe economia care se poate realiza folosind produsul X şi mai puţin pe beneficiile oferite de marcă. E posibil ca firmele să-şi drămuiască resursele sau să încerce să încorporeze mai multe mesaje într-un eveniment, ceea ce nu e de dorit. Din câte am observat, costurile de spaţiu media nu au scăzut – e posibil să se acorde clienţilor discounturi mai mari decât în trecut. Folosirea cu succes a unui tip neconvenţional de media e binevenită oricând. Estimez că în continuare publicitatea online va câştiga teren, ca şi serviciile de PR. La 2activePR se fac angajări, eu sper ca această criză să ducă la o mai mare responsabilizare a angajaţilor din industria comunicării” – Corina Bârlădeanu, general manager la Agenţia 2ActivePR.

×
Subiecte în articol: sufletul comertului comunicare media