Bulgaria are rezerve de 870 de milioane de metri cubi în depozitele sale, ceea ce îi va permite să reziste şase luni unei sistări integrale a furnizării de gaze ruseşti, cu condiţia să raţionalizeze consumul, informează miercuri agenţia spaniolă de presă EFE, care citează o declaraţie a ministrului bulgar al economiei şi energiei, Petăr Dimitrov, pentru postul privat de televiziune bTV.
Oficialul bulgar a precizat că consumul integral obişnuit al Bulgariei, ţară care are cel mai mult de suferit ca urmare a sistării totale a livrărilor de gaz rusesc către Europa, este de circa 12 milioane de metri cubi pe zi. De marţi, când din cauza 'războiului gazului' dintre Moscova şi Kiev au fost sistate total livrările Gazprom, care asigură 90% din necesarul Bulgariei, consumul energetic naţional a scăzut cu 70%. În ceea ce priveşte gazul natural, consumul zilnic este de circa 4,5 milioane de metri cubi. "Luăm gazul din depozitul situat în localitatea Ciren, situată la circa 100 de kilometri de Sofia, dar şi de la Galata, localitate situată în apropiere de Varna, în estul Bulgariei", a explicat Dimitrov, care a făcut din nou apel la micii consumatori să facă economie de căldură în cămine. El a recunoscut că Sofia a fost avertizată încă din 18 decembrie de către Rusia că ar putea apărea probleme cu furnizarea de gaze pentru statul balcanic. Totuşi, sistarea livrărilor a fost o surpriză pentru guvernul bulgar, a adăugat Dimitrov. În Sofia, centralele termice asigură consumatorilor casnici agent termic la nivel minim până când se va trece la păcură, ca sursă alternativă de combustibil.
Agerpres
Citește pe Antena3.ro