Cadoul refolosibil

de Toma Roman Jr | 24 Ian 2010 • 00:00

În şcoala generală am avut un coleg de bancă cu care am rămas în relaţii excelente până în ziua de azi. Cătă, aşa-i spune omului, a ajuns onorabil poliţist la o secţie din Bucureşti. Când eram foarte puşti am fost împreună cu el, pentru prima oară în viaţa mea (şi a lui) la femei, episod care ne-a făcut după aia să avem tot felul de complicităţi şi să participăm împreună la varii întâmplări cu iz erotic, cum ar fi ridicarea mingii la plasă pentru celălalt dacă apărea o femeie care plăcea vreunuia dintre noi.

Acum vreo nouă ani, în august, urma să-mi serbez ziua de naştere. Făceam 25 de ani, cifră rotundă, şi voiam să organizez o mare chefuială în week-end-ul imediat următor zilei de 3 august, când mă născusem. Mă apucasem să dau telefoane să-mi chem tot felul de "tovarăşi şi preteni". Bineînţeles, nu puteam să-l sar din schemă pe tânărul Cătă. I-am spus să-şi facă timp sâmbătă, încă de luni. Bucuros, omul a zis că soseşte plin de avânt, dar că vrea să-mi înmâneze cadoul chiar de ziua mea, imediat după ce iese de la secţia de poliţie unde lucra.

FRUMOS AMBALATĂ
În seara respectivă, pe la 7:00, mi-a sunat la uşă. Nu era singur. Apăruse de braţ cu o domnişoară drapată într-o uniformă de poliţistă, cu pălăriuţă, grade pe epoleţi şi fustă bleumarin. Mi-a spus că e Jeny, una dintre puţinele fete cu care fusese coleg la Academia de Poliţie. Fiindcă nu-s nesimţit am scos o sticlă de vin, am făcut un ness, am adus ceva de mâncare. Când m-am întors cu "protocolul" am observat că Jeny se descălţase, îşi scosese pălăriuţa şi se descheiase larg la veston, scoţând la iveală un sutien albăstrui, despre care am uitat să o întreb dacă l-a primit de la muncă laolată cu restul de efecte.

Am destupat recipientul şi am început să pălăvrăgesc cu domnul Cătă despre foşti colegi, foste amoruri, planuri de viitor şi ex-profesori enervanţi. Estimp, Jeny ne privea fix şi tâmp, păstrând o tăcere respectuoasă. Am avut câteva tentative să mă bag în seamă cu ea şi am primit doar răspunsuri monosilabice. Timpul trecea şi eu mă tot întrebam unde şi ce e cadoul. La un moment dat, n-am mai rezistat şi l-am întrebat pe Cătă unde e darul atât de important pe care a ţinut să mi-l aducă exact de ziua mea de naştere.

S-a uitat înspre Jeny şi mi-a zis că ea e "atenţia" de ziua mea: "Ştii, Tomiţă, la Academie eram o groază de băieţi şi puţine fete. S-a obişnuit s-o pună cu mai mulţi. Am adus-o în amintirea zilei când am fost prima oară la femei". Am văzut că se luminează puţin şi faţa domnişoarei. Cătă m-a întrebat dacă vreau să i-o tragem pe rând sau în acelaşi timp. Decent, am zis că pe rând.

UMPLE-I GURA
Amicul meu s-a dus, cu restul de vin cu tot, la bucătărie. Jeny a scăpat relativ repede de echipamentul cu care o dotase statul din impozitele noastre şi a sărit direct pe mine. Era destul de multă, am fost uşor aplatizat, dar într-o primă fază nu mi-a displăcut. Se mişca bine şi făcea orice. După vreo cinci minute femeia se supraîncălzise, motiv pentru care scotea nişte sunete de porc înjunghiat prost, de Ignat.

Cum încă nu apăruseră termopanele la tot pasul, vibrau geamurile de la zbierete. Mi se făcuse ruşine de vecini şi voiam să preîntâmpin un cutremur care mi-ar fi demolat casa. Timpanele stăteau să mi se crape. Şezând, la propriu, sub dumneaei, care se mişca într-un ritm susţinut, şi cugetând, mi-am adus aminte că nu e politicos să vorbeşti sau să ţipi cu gura plină. L-am chemat şi pe Cătă de la bucătărie şi nu s-a mai produs nici un fel de dezastru natural. Am scăpat de cutremur sau de avalanşă, iar tânăra a făcut ciocu' mic şi strâns la propriu, scoţând doar din când în când câte o pleoscăitură sau gâlgâitură.

Tărăşenia desfăşurată în trei reprize a ţinut vreo două ore şi ceva, după care apărătorii ordinii publice s-au îmbrăcat şi au plecat voioşi spre alte zări.

CADOUL REFOLOSIBIL
Cheful de sâmbătă a ieşit bine, s-a spart abia luni dimineaţă, când am plecat cu toţii, absolut năuci, la muncă. Cătă venise de data asta singur şi s-a îmbătat duminică seara ca un porc, vomitând de la mine de pe balcon pe maşina unui vecin care a ameninţat că o să cheme poliţia. Nu ştia săracul că un onorabil "organ" îi maculase Dacia albă din anii '70, pe care o plivea săptămânal mai ceva decât pe o grădină de trandafiri.

Vreme de vreo două săptămâni n-am mai avut timp să mă văd cu fostul meu coleg, fiindcă am fost încălţat cu câteva delegaţii succesive prin provincie. Undeva spre sfârşitul lunii am fost invitat, în week-end, la bairamul făcut de Dănuţ, un alt fost coleg de generală şi bun prieten cu mine şi cu Cătă. Dănuţ, ajuns ziarist sportiv de mare anvergură, îşi serba tot sâmbătă ziua de naştere care cădea într-o miercuri.

Joi de dimineaţă am fost sunat de aniversat, care mi-a zis printre altele: "Auzi, mă, Cătă s-a dilit rău de tot. Mi-a adus cadou de ziua mea o colegă miliţiancă, căreia îi place să o pună la poştă. Arăta ea cumva, da' urla îngrozitor".

Nici până în ziua de azi nu mi-am dat seama dacă fostul meu coleg de bancă o aducea pe Jeny drept cadou ca să pară original sau e pur şi simplu zgârcit.