Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, o persoană se poate declara bătrână de la vârsta de 65 de ani (chiar dacă această vârstă a fost recent obiect al unor controverse, având în vedere creşterea la nivel global a speranţei medii de viaţă). „Un bătrân este considerat a fi fragil când prezintă riscul de a dezvolta boli şi infirmităţi. Din cauza diverselor patologii, îmbătrânirea se produce mai rapid decât este ea programată fiziologic. De asemenea, o persoană fragilă este mai puţin rezistentă la factori stresogeni, interni sau externi organismului, care afectează şi compromit anumite zone (de exemplu, factori care pot acţiona asupra sistemului nervos, endocrin sau cardiovascular). În asemenea condiţii este uşor să se dezvolte patologii care se pot asocia cu altele deja existente (comorbidităţi), devenind necesară administrarea de mai multe medicamente. Bătrânul fragil, aşadar, nu este capabil să facă faţă anumitor situaţii care îi tulbură echilibrul, precum o boală acută, chiar şi moderată ca agresivitate, o reacutizare a unei boli cronice, un eveniment traumatic de natură fizică sau psihică, o intervenţie terapeutică nepotrivită. Acest mecanism poartă denumirea de «decompensare în cascadă» şi ilustrează cum un eveniment întru totul banal poate cauza o înrăutăţire foarte rapidă a condiţiilor clinice ale unui bătrân fragil, comparativ cu unul care nu este într-o astfel de stare de slăbiciune.”, notează Dr. David Della Morte Canosci într-o lucrare științifică remarcabilă: „Lupta contra timpului. Algoritmul longevității…” (Editura Trei, 2025).
Prefragil, fragil, bolnav dependent
Dar să facem loc explicațiilor Dr. Canosci: „Un exemplu poate fi reprezentat de fractura de femur, care e o cauză indirectă de mortalitate foarte răspândită. Şi moartea partenerului de viaţă poate fi un eveniment care provoacă un declin psiho-fizic. O persoană în vârstă care trăieşte o îmbătrânire fiziologică normală este lipsită de dizabilităţi invalidante şi are o anumită independenţă şi calitate a vieţii. Un bătrân fragil, în schimb, este acela care trăieşte o îmbătrânire nesănătoasă, caracterizată de dizabilităţi, de pierderea autonomiei, de spitalizare şi de o calitate a vieţii foarte redusă. În general, între cei care beneficiază de o îmbătrânire fiziologică şi cei care prezintă o stare de fragilitate, mai există un anumit procent de persoane definite ca «prefragile», în cazul cărora semnele de fragilitate încep să se întrezărească, dar nu sunt întru totul vizibile. Acesta este momentul în care se poate interveni, recurgând la factorii care favorizează o îmbătrânire sănătoasă.”
Degradarea psihologică
Din nefericire există, pe lângă declinul cognitiv și cel fizic, și declinul psihologic. Mai multe amănunte vin dinspre Dr. Canosci: „O altă sferă care este afectată odată cu înaintarea în vârstă este într-adevăr cea psihologică. Cu trecerea anilor, devin tot mai frecvente dispozițiile afective negative. Când simptomele persistă cel puțin două săptămâni și interferează cu capacitatea unei persoane de a-și desfășura activitățile cotidiene, vorbim despre o tulburare depresivă majoră. Din păcate, cei care suferă de depresie, în afară de faptul că nu-și pot duce la îndeplinire pe deplin activitățile zilnice, tind, de asemenea, să se izoleze, potenţând efectele depresiei în sine. Se intră astfel într-un cerc vicios. Mai mult decât atât, depresia ar putea fi semnalul de alarmă al unei tulburări mai complexe, care ar urma să implice, în viitor, sfera cognitivă, reprezentând în fapt un semn precoce al dezvoltării demenței. Cei care suferă de simptome depresive prezintă o accentuare crescută a riscului de a dezvolta demență, în special în primii doi până la patru ani după debutul depresiei.”
Între depresie și demență
Aproape de final: „Un studiu publicat în 2014 a evidenţiat, de asemenea, modul în care depresia provoacă o reducere a dimensiunii creierului la nivelul hipocampului, o regiune ale cărei modificări sunt asociate cu numeroase boli neurodegenerative, cum ar fi boala Parkinson şi Alzheimer. Dar, dacă este adevărat că depresia reprezintă un factor de risc pentru dezvoltarea demenței, este, de asemenea, adevărat că bolnavii de demență dezvoltă depresie. Având în vedere afinităţile simptomelor depresiei și demenței (apatie și deficit cognitiv, printre altele), trebuie să se acorde o atenţie deosebită diagnosticării, pentru ca aceasta să fie cea corectă. Trebuie să avem grijă să distingem aceste patologii care, deși similare la nivelul anumitor simptome, prezintă o dezvoltare complet diferită. În cazul depresiei, odată ce este pus diagnosticul, se poate urma un tratament farmacologic care limitează efectele tulburării, îmbunătăţind calitatea vieţii. Cu toate acestea, utilizarea antidepresivelor nu pare să diminueze în vreun fel posibilitatea de a dezvolta o formă de demenţă de-a lungul anilor. Măsurile de prevenţie, şi în acest caz, sunt fundamentale.”
Cu trecerea anilor, devin tot mai frecvente dispozițiile afective negative. - Dr. David Della Morte Canosci
Depresia ar putea fi semnalul de alarmă al unei tulburări mai complexe, care ar urma să implice, în viitor, sfera cognitivă, reprezentând în fapt un semn precoce al dezvoltării demenței. - Dr. David Della Morte Canosci
Citește pe Antena3.ro
