Casa lui Pytka

Suntem cu exact o luna inainte de Golden Drum, festivalul care de aproape 10 ani ne antreneaza - si recent ne si ajuta - sa fim cu un pas mai aproape de Cannes.

Suntem cu exact o luna inainte de Golden Drum, festivalul care de aproape 10 ani ne antreneaza - si recent ne si ajuta - sa fim cu un pas mai aproape de Cannes. Palmaresul agentiilor romanesti s-a rotunjit consistent. Unele au fost pe val si au dat tonul la inceputuri, altele candva modeste case de prelucrat si difuzat spoturi adaptabile sunt azi vedetele glamour in termeni de creativitate plus eficienta, lasand mult in urma buticurile selecte ale anilor ’98.

Rutina comentariilor despre creatie, altadata un subiect greu de apucat cu degetele obisnuite sa prelucreze doar comunicatele de presa, pastreaza prin traditie in vizorul public fie agentia autoare, fie directorul de creatie. Uneori apare pricajita notita despre omul de regie, eventual si cel de imagine. De casting nu se pomeneste nici in subsolul paginii. Totusi vorbim de un stil romanesc al spoturilor de festival, imposibil de ignorat. Tonul a fost dat de Xnet cu lautarii pe internet si rapid au aparut agentii gata sa intre pe nisa desenata candva de Headvertising. Unele au preluat filonul ca atare, altele l-au impins pana la ultimele consecinte adaugand sare si piper dupa gustul propriu. Asa au aparut MTV-urile, Unirile, socialele cu tigani expresivi si frumosi ca intr-un film rusesc. De la kitschul luat peste picior in grile diverse - cand sentimental, cand tinandu-se cu mainile de burta - pana la filonul mioritic tratat post-modern, spoturile mirosind romaneste au facut epoca. Ce leaga aceasta maioneza a identitatii nationale in filmul publicitar nu e doar tema. E si tratamentul ei. Departe de a fi doar o coincideta fericita, prezenta unor personaje ca Radu Muntean sau Tudor Lucaciu la aproape fiecare spot romanesc premiat in ultimii ani explica cu limpezime de ce vorbim cu naturalete despre "curentul local". In spatele camerei e acelasi ochi care traduce scriptul pe pelicula, aceeasi retina care stie cat inseamna sa-ti vorbeasca figurile oamenilor inainte de a le pune cuvinte in gura. Regizorul si operatorul de imagine, la fel si omul de casting, merita laurii in aceeasi masura in care si le merita agentiile. Ideile bune nu ajung. Nimerite pe mana cui nu trebuie devin caricatura. Macar din cand in cand, de pe geamurile dezinteresului nostru trebuie curatata imaginea stereotipala a "oamenilor din spatele imaginii". Macar din cincinal in cincinal sa ne saltam basca in fata acestor mesteri ascunsi dupa eprubetele si mojarele celuloidului. Nu ma astept ca agentiile sa-i ridice astronomic fee-ul unui Muntean asa cum s-a intamplat in State cu legendarul Joe Pytka, astazi proprietar al uneia dintre fostele resedinte hollywoodiene ale Madonei, impecabil decorata. Ma astept insa ca proportia dintre acolo si aici sa nu fie doar observata, ci si respectata. Nu facem megaproductii in Romania si nu ne platim regizorii valorosi ca pe Pytka, dar am putea incepe prin a-i respecta tot atat.