x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun CE vrea să interzică experimentele pe primatele de talie mare

CE vrea să interzică experimentele pe primatele de talie mare

06 Noi 2008   •   00:00
CE vrea să interzică experimentele pe primatele de talie mare

Comisia Europeană a propus, ieri, ţărilor europene să interzică prin lege experimentele ştiinţifice pe primatele de talie mare şi să limiteze numărul animalelor utilizate anual pentru cercetare, informează AFP.



PROTECŢIE. "Este esenţial să se pună capăt experimentelor pe animale", a spus comisarul european pentru Mediu, Stavros Dimas, într-un comunicat. În Uniunea Europeană nu se mai fac experimente pe primate de talie mare - cimpanzei, gorile, urangutani - de nouă ani, spre deosebire de Statele Unite şi Gabon, au precizat, miercuri, colaboratorii lui Dimas.
Această "protejare legală" a primatelor de talie mare a fost reclamată de organizaţiile de mediu şi de cele care militează pentru drepturile animalelor, au subliniat aceştia. Propunerea de lege prezentată de Comisia Europeană a fost salutată de intergrupul Parlamentului European care se ocupă de protecţia animalelor, care s-a angajat să facă în aşa fel încât să fie aprobată cât mai curând de europarlamentari. O derogare este, însă, prevăzută. "Dacă este în joc însăşi supravieţuirea speciei sau în cazul apariţiei neprevăzute la om a unei boli potenţial mortale sau care să provoace handicap, un stat membru poate, în mod excepţional, să primească autorizaţia de a utiliza aceste animale", se precizează în propunerea de lege. (V.A.)

×
Subiecte în articol: lumea