x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Cele mai piratate filme în 2009

Cele mai piratate filme în 2009

de Oana-Maria Baltoc    |    08 Ian 2010   •   00:00
Cele mai piratate filme în 2009

"Star Trek" este cea mai descărcată peliculă a anului trecut



Marile case de producţie de la Hollywood nu se pot plânge că nu le-au mers toate din plin în 2009, în ciuda crizei economice şi dincolo de milioanele de descărcări ilegale, după cum arată analiza făcută de torrentfreak.com. Surpriza rezervată de topul filmelor piratate în cursul anului care s-a încheiat se referă la preferinţele celor care aleg să vadă peliculele aşezaţi comod în fotoliile de acasă, destul de diferite de ale celor care plătesc bilet. Astfel, pe primul loc în topul preferinţelor "piraţilor" s-a aflat anul acesta "Star Trek: The Future Begins", cu 10.960.000 descărcări (şi 385.459.120 milioane $ încasări în toată lumea), locul secund este ocupat de "Transformers: Revenge of the Fallen", cu 10.600.000 descărcări (834.969.807 $ încasări), pentru ca bronzul să revină producţiei "RocknRola", care nu a avut cine ştie ce încasări în cinematografe, 25.728.089 de dolari, dar a fost "vizitată" de 9.430.000 pe BitTorrent.

X-MEN, CODAŞ. Pe locul patru s-a clasat "The Hangover", cu 459.422.869 de dolari încasări şi 9.180.000 descărcari, aventurile vampireşti din "Twilight" au fost piratate de 8.720.000 de ori (locul 5) şi au avut încasări de 384.997.808 de dolari, science fiction-ul "District 9" a acumulat din vânzarea de bilete 204.570.836 de dolari şi a fost descărcat de 8.280.000 de ori (locul 6), în vreme ce "răsfăţatul" marilor ecrane "Harry Potter and the Half-Blood Prince" (929.359.401 de dolari) a fost descărcat doar de 7.930.000 de ori în 2009 (locul 7). Bazat pe miniseria BBC cu acelaşi nume, lungmetrajul "State of Play" (Jocuri la nivel înalt), cu Russell Crowe şi Ben Affleck în distribuţie, se află pe locul 8, cu 7.440.000 de descărcări şi 87.784.194 de dolari încasări. Ultimele două locuri ale clasamentului sunt ocupate de "X-Men Origins: Wolverine", cu 7.200.000 descărcări (locul 9) şi 373.062.569 de dolari încasări, şi de "Knowing", cu 6.930.000 descărcări (locul 10) şi încasări de183.260.464 de dolari.

×
Subiecte în articol: magazin