Un băieţel de 6 ani, din China, care avea în total, la mâini şi la picioare, 31 de degete, a fost operat, înlăturându-i-se toate degetele în plus.
Băiatul, al cărui nume nu a fost dezvăluit, avea 15 degete la mâini şi 16 la picioare. La una dintre mâini, trei dintre degete erau lipite, iar la cealaltă, doar două, având în schimb arătătorul bifurcat înspre vârf.
Operaţia de extirpare a surplusului de degete a fost făcută la un spital din Shenyang (provincia Liaoning) şi a durat şase ore şi jumătate. Băieţelul suferă de polidactilie, dar de o formă mai rară, pentru că degetele în plus şi lipite de la mâini i-au crescut în zona de mijloc, şi nu în cea de lângă degetul mic, aşa cum se întâmplă de obicei în această boală.
Mama băiatului a povestit că fiul ei avea multe de suferit din partea colegilor de grădiniţă, care îl ridiculizau şi îi spuneau că e "un monstru". Totuşi, se pare că el deţine recordul mondial la numărul de degete ale unei fiinţe umane.