Imaginea lui William Shakespeare a fost recreeată pe baza presupusei sale măşti mortuare. Oamenii de ştiinţă au folosit tehnologia 3D pentru a crea ceea ce ei spun că este prima imagine adevărată a lui William Shakespeare.
Imaginea arată toată ridurile de pe faţa dramaturgului, iar privirea sa este complet diferită de cea din tablouri.
History Channel va prezenta pe 13 septembrie un documentar denumit Death Masks, despre cum au reuşit cercetătorii să recreeze chipul mai multor personalităţi istorice.
"Rezultatele analizei de la medicina legală sunt uimitoare. Ele prezintă dovezi importante că această imagine 3D reprezintă într-adevăr chipul real al lui Shakespeare", a declarat regizorul documentarului, Stuart Clarke.
Echipa lui Clarke a mai creat imagini 3D ale lui Napoleon, Julius Caesar, George Washington şi Abraham Lincoln.
Imaginile se bazează pe scanările făcute măştilor mortuare, iar în unele cazuri, măştilor realizate în timpul vieţii, informează realitatea.net.
Există însă controverse în ceea ce priveşte masca mortuară a lui Shakespeare, întrucât unii cercetători se îndoiesc că îi aparţine artistului. Masca a fost descoperită în Darmstadt, Germania, în 1840, iar oamenii de ştiinţă germani au legat-o de Shakespeare după ce au realizat o serie de teste. Ei spun că ea dovedeşte că scriitorul a avut cancer spre sfârşitul vieţii.
Shakespeare Birthplace Trust se îndoieşte însă de autenticitatea noii imagini şi a măştii mortuare: "Shakespeare nu era o figură importantă în timpul vieţii sale, nu aşa cum este azi, aşa că nu este probabil să fi avut o mască mortuară".
Citește pe Antena3.ro