x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Cicliştii de nivel înalt au o speranţă de viaţă superioară mediei

Cicliştii de nivel înalt au o speranţă de viaţă superioară mediei

30 Sep 2010   •   00:00

Cicliştii de nivel înalt au o speranţă de viaţă net superioară mediei bărbaţilor din generaţia lor, conform unui studiu al Institutului de cercetare medicală şi de epidemiologie în sport (IRMES) prezentat, miercuri, la Paris, informează Mediafax.



IRMES, care a difuzat acest studiu în cadrul simpozionului anual de la Paris, a studiat 721 de ciclişti, care s-au clasat între primii zece la Turul Franţei şi Turul Italiei, în perioada 1903 şi 2009, împărţiţi în "generaţii" de zece ani.

Conform calculelor, intermediare, pentru că 51 la sută din rutieri sunt în viaţă, s-a descoperit că rutierii născuţi înainte de 1930 au avut o speranţă de viaţă superioară cu 9 ani mediei bărbaţilor născuţi în epoca lor.

"Cred că au avut calităţi fizice ce le-au permis o rată de supravieţuire mai importantă", notează Nour El Helou, autoarea studiului, care are doar o mică certitudine pentru cicliştii născuţi după 1930. Totuşi, extrapolând, "se poate estima că speranţa lor de viaţă a fost superioară speranţei de viaţă medie a populaţiei din acea vreme".

Din cei 238 de rutieri de la Turul Franţei născuţi după 1930, 25 au murit, la vârsta medie de 49,8 ani.

Nour El Helou a notat că au existat decese premature şi violente în cadrul rutierilor născuţi în anii '70 şi care au evoluat la Turul Franţei în anii '90.

×
Subiecte în articol: lumea