Cine conduce de fapt Irak-ul?

Lupta acerbă despre căt de necesară mai este prezenţa americană in Irak, se complică datorită unei ambiguităţi din ce in ce mai evidente.

Politică de stat. Este intrebarea pe care şi-o pune jurnalistul Joseph Schuman pentru Wall Steeet Journal, ca urmare a vocilor ce amendează mai mult ca oricănd politica americană şi atitudinea de jandarm universal, dar mai ales ca ecou al recentului discurs al preşedintelui Bush, şi analizează faptele intr-un editorial-sinteză.

Astfel, in cadrul convienţiei Veteranilor ţinută miercuri in Kansas City, Missouri - o etapă a campaniei prezidenţiale vizănd combaterea curentului de opinie anti-război ce pare a căştiga teren in răndurile societăţii civile americane -, George W. Bush, a comparat actuala situaţie de criză cu anii războiului in Vietnam, argumentănd menţinerea fermă pezenţei americane in Orientul Mijlociu, spre a nu repeta greşeala administraţiei Nixon. Ca urmare, pe lăngă vechile argumente, reiterate acum - SUA, vărf de lance impotriva terorismului internaţional, lupta pentru civilizaţie etc -, şi concepte ca "apărare agresivă" ce, in opinia multora, frizează insăşi logica, comparaţia organizaţiei al Qaeda cu "maşinăria de război a Japoniei", sau cu Khmerii Roşii din Vietnam, i-au făcut pe oameni politici ca Melvin Laird, Secretar al Apărării in primul mandat al lui Richard Nixon, să remarce că actualul preşedinte trage invăţăminte greşite din lecţiile istoriei.

Reacţii. Dar afirmaţiile taxate imediat ca iresponsabile de marea majoritate a clasei politice, dar şi de opinia publică, nu se opresc aici. Căci preşedintele Bush a criticat dur reacţia populaţiei de a sprijini retragerea americană din Vietnam, făcănd o paralelă intre manifestaţiile anti-război din anii ’70 şi cele de astăzi. Principalul argument a fost şirul de masacre săvărşite de Khmerii Roşii, ameninţare ce, după spusele lui George W. Bush, planează şi asupra populaţiei civile din Irak-ul de astăzi.

Această nouă comparaţie cu conflictul din Extremul Orient, ce a costat după statisticile oficiale 58.000 de vieţi doar in răndul militarilor SUA, nu face decăt să evidenţieye faptul că ori preşedintele nu ştie că publicul american consideră războiul din Vietnam ca pe o greşeală istorică, o infrăngere ruşinoasă intr-un conflict in care Statele Unite nici nu trebuia să intervină, ori - ceea ce ar fi extrem de grav, afirmă analiştii americani -, susţine cu sinceritate morbidă o asemenea acţiune.

"Nu mi-a venit să cred ce-am auzit!", a spus istoricul Allan Lichtman, adăugănd că, şi cifrele o confirmă, mult mai mulţi vietnamezi au pierit in timpul conflictului decăt după retragerea trupelor SUA, iar brutalitatea ulterioară a regimului comunist poate fi foarte uşor pusă tocmai pe seama implicării trupelor americane in regiune. "Expunerea in acest fel a istoriei de către preşedinte este pură fantezie şi miroase a manipulare!", a adăugat el.

Â

Americanul de rănd. Concluzia in cadrul opiniei publice este insă una extrem de simplă: preşedintele George W. Bush pare că susţine invazia americană din Vietnam. "Atunci, ca şi acum, adevărata problemă este exact prezenţa trupelor americane. Atunci, ca şi acum, prin retragerea noastră crimele ar inceta", este părerea unui simplu cetăţean. "Extinderea conflictului i-a ridicat pe Pol Pot şi ai lui", adaugă el, exprimănd o opinie aproape similară cu cea a lui Steven Simon, expert in politica din Orientul Mijlociu. "SUA s-a retras din Vietnam prea tărziu", a subliniat el, "nicidecum prea devreme! Lecţia pe care ar trebui să o invăţăm din cele intămplate in Vietnam este că armata SUA nu este capabilă să conducă eficient operaţiuni insurgente. Cu căt vom rămăne mai mult in acel teatru de război pe care tot noi l-am creat, cu atăt mai rău va fi".

Nu in ultimul rănd insă, George W. Bush lezează prin afirmaţiile sale un stat (acum) prieten al SUA. Vietnamul, introdus prin căteva vorbe inconştiente intr-un conflict cu care nu are nimic de-a face, nu a aşteptat mult pentru a-şi manifesta indignarea (firească) cu privire la ultima ieşire publică a preşedintelui american.

"Războiul a avut pentru noi consecinţe care sunt vizibile şi acum", a afirmat ministrul de externe Le Dung. "Noi n-am făcut decăt să ne apărăm ţara. Ceea ce nu se poate spune despre armata americană. Asta face cauza noastră să fie una dreaptă"

Soluţii. Astfel, conform unei dezbateri avute loc recent, SUA ar trebui să-şi pună doar o singură intrebare, "cine a pierdut in Irak?" şi să accepte cu onoare infrăngerea, a comentat James Dobbins, secretat de stat in timpul administraţiilor Bush şi Clinton.

Intre timp, căutarea unor rezolvări se loveşte totuşi de unele probleme. Una dintre ele ar fi chiar urmările unei eventuale retrageri. Căci, acceptarea suveranităţii Irak-ului in contextul dat, ridică intrebarea influenţei reale pe care actualul guvern instalat de forţele americane il are şi a capacităţii sale de a face faţă unor eventuale conflicte interne.

Preşedintele american isă nu pregetă să-l apere pe primul ministru irakian. "Domnul Maliki este un om bun, capabil, dar pus intr-o situaţie extrem de dificilă", afirmă el, apoi atacă in insăşi inima sistemului politic american spunănd că, "nu este  la latitudinea politicienilor de la Washington să se pronunţe asupra capacităţii lui de a guverna, sau dacă va rămăne sau nu in funcţie. Acum este democraţie in Irak şi doar poporul se va pronunţa".

O chestiune rămăne insă deschisă. In vreme ce premierul Maliki conduce, cel puţin cu numele, Irak-ul, armata americană este forţa dominantă in regiune. Cu atăt mai mult, este foarte posibil ca sentimentele anti-americane extrem de virulente in răndul populaţiei să se transfere cu uşurinţă asupra guvernului-marionetă şi astfel, in eventualitatea unei retrageri, situaţia să scape efectiv de sub control.

In tot acest timp, gloanţele americane şuieră din plin in democraţia irakiană, iar insuşi premierul afirmă că dacă americanii se retrag, va găsi alţi susţinători. Astfel, se concretizează teama de o nouă influenţă rusească Â in regiune, asemeni celei din timpul Războiului Rece.

Şi apoi, in această ecuaţie extrem de volatilă mai există şi petrolul...