Copilărie la plic

Când se difuzează reclame, nu-ţi lăsa copilul în faţa televizorului! Avertismentul ar trebui scris pe ciocul berzei care-i livrează pe be­be­luşi. Publicitatea îi corupe pe minori înain­te ca ei să înceapă să meargă de-a buşilea. Şi îi învaţă ce trebuie să vrea încă din perioada în care ei nu pot articula „Vleau!".

Subliminal, reclamele au asupra copilului o influenţă care concurează inechitabil cu cea a părinţilor. Spoturile publicitare sunt poveşti condensate, compuse dintr-o rapidă alternanţă de imagini, cu un mesaj accesibil. La vârsta preşcolară, copiii nu fac diferenţa între minciună şi adevăr. Cum să le explici că reclamele sunt nişte minciunele despre adevăr?

Ca nişte fini cunoscători ai psihologiei copilului, creativii ştiu pe ce butoane ale subconştientului să apese pentru a obţine efectul scontat (edificatoare este reclama la ciocolata Kinder). Reclamele la produse pentru copii sunt pline de copii. Reclamele la produse pe care nutriţioniştii nu le recomandă copiilor sunt pline de copii. Reclamele la detergenţii de vase, la dero, la balsamuri pentru rufe, la hrană pentru animale sau la maşini sunt pline de copii. Publicitatea e „o lume minu­nată în care veţi găsi nuuumai copii"... Ce rol au ei în afara celui pe care-l joacă?

Fiecare dintre noi a fost şi-a rămas - în adâncul sufleţelului lui - un copil. Amintirile despre copilărie emo­ţionează. Apoi, cei mici copiază. Ur­mează puterea exemplului. Dacă Dylan mănâncă margarină cu Omega 3 şi creşte într-o secundă cu 20 de cen­timetri, înseamnă că se poate şi altfel decât „mănâncă tot, ca să creşti mare" repetat obsesiv de bunica.

Cine-i Dylan?! Un băieţel din SUA care pri­meşte margarină fabricată în România prin curierat rapid. De ce mănâncă margarină? Probabil că mămica lui nu are bani de unt. Pediatrii susţin că alimentele îndelung procesate nu au ce căuta în farfuriile copiilor. Pateuri, me­zeluri, băuturi carbogazoase, junk-food, mâncăruri la plic sau la cubuleţe. Prafuri transformate în hrană.

Aditivii din mezeluri împiedică fixarea calciului în oase. Ştiţi însă cine face reclamă la salam? Fireşte, fetiţa sâsâită - la salam săsesc, şi băieţelul peltic - la salamul Fox. „Tei tute de focs". Copilul recunoaşte salamul după gust, semn că e un consumator fidel. Deşi n-are încă dentiţia completă. Pro­babil că, în ritmul în care mănâncă me­zeluri, va spune „tei tute" toată viaţa (sper, din toată inima, ca în viaţa lui reală, băieţelul care joacă personajul să aibă o alimentaţie sănătoasă). Mamelor din lumea întreagă, în faţa acestor înduioşătoare defecte de vorbire, li se umectează ochii.

Nu poţi, zău, nu poţi în astfel de circumstanţe să nu-i dai o feliuţă de salam copilului tău. Fără să te întrebi, fără să raţionezi. Tot ce apare la televizor e, conform axiomei, adevărat şi bun de consum. Seminţele Nutline. Un băieţel pune o sămânţă în pământ şi din ea răsare o floarea-soarelui. Pe punga în care se comercializează scrie că seminţele sunt prăjite. Logic, din ele n-ar mai putea să răsară decât o apendicită. În publicitate, ca şi-n ima­ginaţia copiilor, e posibil orice. Sfidarea logicii, a regulilor, a gravitaţiei.

Un copil aruncă în aer un pui de la Avicola. „Zboară, puiule, zboară!" Arătarea se fleşcăieşte pe asfalt. N-are pene, dar i-au crescut patru picioare în reclama cu „puiul familist", unde un frate şi-o soră joacă roluri de copii ato­mici. Puii sunt ciudaţi, găinile fac ouă stresate. Nu mai seamănă cu orătăniile care cresc în curtea bunicii, aşa cum nici borşul nu mai e făcut din huşti. E borş magic, praf la plic, moment de meditaţie pe subiectul „bunătatea oamenilor cu bani". Ironic, afacerile cu aditivi alimentari sunt promovate prin vocea inocentă a copiilor.

În publicitate, minorii sunt corupţi şi corupători. Iar advertisingul se foloseşte de ei în cele mai explicite sau subtile moduri pentru a-şi atinge sco­pul: creşterea vânzărilor. Nu contează la ce.

Continăum subiectul data viitoare.