Corespondent de război

Carmen Gavrilă, despre islam şi terrorism

La numai 31 de ani, Carmen Gavrilă este corespondentul de război al Radio România. A transmis în exclusivitate pentru ascultători, cu o doză de nebunie caracteristică meseriei, tot ceea ce s-a întâmplat în zonele de conflict din Orientul Mijlociu începând din 2004.

•  Ce te atrage cel mai mult la meseria ta?

Faptul că pot împărţi cu ascultătorii, prin intermediul radioului, ceea ce văd, simt, experimentez, mai ales în zonele aproape inaccesibile publicului, precum Iranul, Afganistanul sau Fâşia Gaza. Am ocazia să înlătur idei preconcepute despre subiecte foarte controversate ca islamul şi manifestările lui moderne, am ocazia să demonstrez cu probe “audio” că islamul nu e totuna cu terorismul, că e vorba doar despre deraieri de religie, utilizată şi trunchiată în scopuri personale de oameni ca Bin Laden sau Zawahiri.

•  Care sunt cele mai importante realizări profesionale în radio?

Perioada în care am acoperit războiul din Liban, în 2006, şi alegerile prezidenţiale din Iran, în 2005. În Liban, în timpul războiului, am obţinut un interviu în exclusivitate cu preşedintele ţării Emile Lahoud, înaintea unor instituţii media de prestigiu ca BBC sau CNN, iar în Iran am făcut singurul interviu realizat de un jurnalist est-european cu Shirin Ebadi, avocata iraniană, laureată a Premiului Nobel pentru Pace.

•  Te-ai simţit vreodată în pericol când ai transmis din zonele de conflict?

Da, am fost în pericol, dar nu mi-a fost foarte teamă. Asta nu pentru că aş fi dependentă de adrenalină, ci pentru că nu cred în imaginea eronată şi romantică a corespondentului de război. Pur şi simplu nu mă arunc nebuneşte înainte, ci analizez foarte bine fiecare pas, mă documentez foarte bine şi nu plec niciodată nepregătită, în necunoscut. Însă, cel mai important este faptul că îmi păstrez sângele rece în situaţii neprevăzute.

•  Ai fost vreodată tratată diferit în zonele de conflict, doar pentru că eşti femeie?

Uneori am primit priviri dezaprobatoare, dar, în general, autorităţile şi populaţia mi-au arătat simpatie tocmai pentru că mă considerau curajoasă. Deşi toată lumea spune că spaţiul islamic şi războaiele nu sunt pentru femei jurnalist, ei bine, tocmai pentru că eram femeie şi nu reprezentam o ameninţare, am obţinut subiecte şi interviuri acolo unde jurnalişti bărbaţi nu au reuşit.

•  Ţi-ar plăcea să abordezi şi altceva în plan profesional?

Sunt iremediabil contaminată cu “microbul” radio. Îmi iubesc cu pasiune meseria de jurnalist şi munca pe teren, fie că e vorba despre politică externă românească, fie că e vorba despre deplasări în spaţiul islamic în calitate de corespondent. E foarte puţin probabil să fac altceva vreodată. Poate pe la 60 de ani…